Draga mea Xenia
nici nu ai ieșit bine la lumină și deja ai pus lumea mea cu susul în jos… și, sincer, îmi place așa!
Vreau să știi de pe acum că viața nu vine cu instrucțiuni clare și nici cu garanție pe termen lung. E mai mult ca o rețetă de prăjituri fără gramaje exacte — improvizezi, mai dai pe dinafară, dar dacă bagi suflet… iese bună!
O să înveți rapid că oamenii sunt ca ciocolata: unii dulci, alții amari, iar câțiva… plini de alune. Îi vei întâlni pe toți. Sfat de la mama: ține-i aproape pe cei care te fac să râzi și care nu fug când ți-e greu.
O să-ți spun și un mic secret: niciun om mare nu știe exact ce face.
Majoritatea doar mimează maturitatea. Și așa o să faci și tu — o să te prefaci că ai totul sub control, dar în sufletul tău o să rămâi puțin copil. Și e foarte bine!
Vreau să crești cu umor, cu zâmbet și cu mult bun simț. Să fii din aceia care salută, care țin ușa deschisă pentru alții, care își oferă locul, dar care nu lasă pe nimeni să îți calce pe visuri. Să ai răbdare cu oamenii, mai ales cu mama si cu tatal tău… care probabil o să-ți spună de mii de ori diverse...
Și mai ales, o să te învăț că nu există viață perfectă pe Instagram. Să te bucuri de momentele simple: o mămăligă bună, o zi cu soare, un râs până te doare burta și o familie care, mereu te iubește.
Dacă mă moștenești, o să ai replici acide și sarcasm din plin, dacă il moștenești pe taica-tu vei bate cu furculita in masa :))). Dacă mă depășești, să-mi dai și mie lecții din când în când. Promit că în familia asta ne luăm în râs, dar și ne ținem unul pe altul când vine greu.
Aaa, si mai avem o regulă, in familia ta sunt si 4 pisici...pe care le iubim si pe care le pupăm oricând. Daca nu le iubesti, clar nu m-ai moștenit pe mine.
O să înveți că uneori viața dă cu tine de pământ, dar tot tu te ridici, îți scuturi pantalonii și spui: „Dă-i inainte!”. Și dacă te uiți în spate, eu o să fiu mereu acolo, să-ți dau un șervețel, un sfat sau un șut in fund la nevoie. Și dacă eu îți greșesc uneori (pentru că sunt om, nu robot), să mă tragi de mânecă, dar și să mă ierți.
Până atunci, te aștept aici cu burta mare, picioare umflate și suflet plin.
Mama ta preferată (că, sincer, n-ai încotro 😎).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu