dar multumita si fericita!
Multi ma considerati proasta, limitata si lipsita de ambitii. De ce? Pentru ca nu am prioritati materiale, asa cum au marea majoritate. Pentru ca nu am visat niciodata ;a o functie pompoasa pe cartea de vizita si pentru ca nu mi-am dorit sa fiu o femeie de cariera si nici o femeie fatala. Pentru ca nu mi-am cautat barbati bogati, care sa imi asigure ~ un trai linistit~. Pentru ca nu am facut nici un efort ca sa dobandesc lucruri care creaza o imagine anume in fata lumii. Pentru ca nu traiesc pentru lume.
Pentru mine imaginea din oglinda mea este mai importanta decat felul in care ma percepe lumea. Iar imaginea mea nu inseamna zorzoane si opulenta. Nu vreau sa fiu etichetata si apreciata pentru lucrurile mele. Si am o alta notiune asupra succesului.
Poate ca da, sunt o proasta...dar o proasta care isi cauta doar fericirea si implinirea sufleteasca, iar la mine notiunea de sufletesc nu merge la unison cu material. Pentru ca nu ma irosesc in incercarea de a dovedi lumii ce am si ce pot. Pentru ca stiu ca orice lucru e trecator. Si orice cariera. Si ca a fi este mai important decat a avea. Ca a trai este mai important decat orice.
Nu, nu am avut o stima de sine mai ridicata si nici nu am fost mai fericita atunci cand m-am plimbat in limuzine.
Nu am fost mai fericita si nici mai iubita atunci cand am avut alaturi un barbat bogat. Etichetele nu mi-au dat un plus de valoare...
Cu toate acestea tin la calitatea vietii si nu mi lipseste nimic. Am tot ce-mi doresc pentru o viata modesta, dupa bunul plac, fara sa fac compromisuri si fara sa ma vand...Si poate ca tocmai lipsa ambitiilor materiale m-au facut sa ajung totusi sa nu duc lipsa de nimic.
Cei care au ambitii de copii saraci si de cenusarese, ii subestimeaza si ii compatimesc pe cei care nu au ambitiile lor. Habar nu au ca, de multe ori ar trebui sa-i invidieze....Dar ei privesc de sus si se simt superiori...desi sunt atat de saraci, incat nici macar propria lor viata nu le apartine. Se vand pentru lucruri trecatoare, pentru imagine si uita sa traiasca. Apoi se trezesc intr-o zi privind in urma si realizeaza ca nu au familie, prieteni, ca nu s-au bucurat de viata.
Sper sa raman o fiinta cu asteptari realiste. Prefer viata, nu sacrificii inutile pentru a ma `ridica` la standardele impuse de societate.
Poate ca o fi onorant sa fii manager, sa locuiesti la vila, sa conduci masini de fite si sa te lauzi ca ti-ai petrecut concediul in strainatate, la resorturi de lux....Dar sunt unii care nu isi doresc decat sa mearga cu drag la munca...si care se pot simti bine mergand cu autobuzul sau pe jos...care impart fericirea inghesuiti pe o canapea mica intr-o mansarda..care gasesc un Rai in orice loc de pe pamant....
Pentru mine mai onorant este sa fiu om, sa nu fiu sclava banilor, sa nu fiu nevoita sa fac compromisuri pentru a ma mentine undeva anume, sa muncesc cu drag, sa am o casa modesta dar care sa imi fie camin si care sa fie mereu plina de prieteni, sa am suficient cat sa pot darui si altora, sa nu traiesc doar pentru mine...
Poate ca sunt o proasta...dar macar nu am frustrari, complexe de inferioritate. Libera. Am alte valori. Am alte vise si idealuri. Nu am sa-mi mai aman fericirea....
Henry D. Thoreau zice: `Exista un singur tip de succes: acela de a face din propria viata ceea ce vrei`
Iubiti-va frumos! Miha!
