Probabil prea tarziu....am "descoperit" aceasta bucurie iar acum un singur regret am...
ca toti acesti 30 de ani, nu au fost traiti mai intensi, mai plini de amintiri, mai colorati,..ca nu am daruit mai mult celor care au avut nevoie...ca nu m-am putut abtine sa nu judec...ca nu am iubit mai mult, nu m-am rugat mai mult, ca nu am tipat atunci cand simteam nevoia...ca nu cantam cand sufletul imi exalta, ca m-am daruit fara doar si poate ....devenind sclava nevoilor de zi cu zi...ca am intarziat in fiecare statie a vietii mele....pierzand trenul ce-mi avea vagoane zilele, orele, secundele....
ca in tot acest timp...niciodata nu mi-am facut cu adevarat planuri....ca timpul meu in loc sa ti-l daruiesc tie...oricare ai fi fost tu,...l-am pierdut printre hartii.....
niciodata nu m-am gandit cu adevarat ce vreau sa fac, daca-mi place ceea ce fac,
cum sunt, sau cum as vrea sa fiu, si nu cum ma percep ceilalti....
imi dau seama ca pentru atata timp am confundat placerile si patimile, cu bucuria, cu fericirea.....cand exista totusi o diferenta atat de mare intre ele...
chiar si acum cand scriu...ma gandesc ce m-a determinat sa incep sa astern aici...si de ce vorbesc despre asta...cand ar fi atatea de spus....dar nu reusesc sa-mi dau un raspuns...nu stiu ce ma inspira, nu stiu ce ma face fericita, nu stiu ce-mi provoaca bucurie sau din ce motive plang....
cum sa ma inteleaga ceilalti cand vorbind cu mine...nu reusesc eu sa ma inteleg...ce caut de fapt, ce vreau?
o fi fericirea?...probabil...dar nu stiu cum sa o definesc in termenii vremurilor noastre...daca citesc in dex vad de fapt ca e o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina....
stari de multumire sufleteasca,...tot am avut, dar a lipsit de aici "ïntensa"si mai ales "deplina"...
cred ca de fapt deplinul meu e undeva acolo...sta pitit si asteapta sa tind spre mai mult decat spre o stare de bine...mai degraba este acel grad de exaltare ultim al fiintei umane...
Pe semne ca toti am fost creati sa fim fericiti ...doar ca nu am invatat cum sa o facem, ...si ca avem nevoie de o fericire dincolo de orice palida bucurie materiala...ca avem nevoie de acea stare de implinire continua a fiintei noastre...
Am incercat atatea tipuri de fericiri...dar toate m-au ranit intr-un final...niciuna nu a fost sanatoasa...
am incercat fericirea...dobandind lucrurile de care credeam ca am nevoie...ce scurte fericiri...
am incercat fericirea ...de a fi stransa in brate ... o fericire care de cele mai multe ori nu depinde doar de mine...
de o singura fericire nu as putea vorbi....de cea de-a fi mama,......dar si aici ca sa ajung...asa cum ma stiu...ar trebuie sa dobandesc mai intai fericirea desavarsita a strangerii in brate,....
in final cred ca singura fericire de care ar trebui sa ma ingrijesc...cel putin in cazul meu, in aceasta seara, la aceasta ora...ar putea fi legata de .....
Comuniunea cu Dumnezeu ce ar putea fi ultimul garant al fericirii mele.....
Iubiti-va frumos, Miha!!
