Din De vorba cu Emma, o carte impresionanta, pe care o poti citi de 1000 de ori, o poti asculta de alte 1000 de ori si nu te mai saturi de ea. Asa imi dau seama ca nu sunt singura din aceasta lume ce are simtiri si neimpliniri. De ce oamenii nu sunt fericiti? si de ce atunci cand intalnesc fericirea nu o pot pastra?
”Bună. Sunt eu, omul cu care ai atât de multe în comun. Ador mirosul tău, buzele și felul în care îmi răspunzi. Te admir pentru că nu ești ca celelalte. Ți-aș putea oferi frumosul împachetat în săruturi dimineața și-n îmbrățișări calde seara. Vreau să te cunosc, altfel decât au făcut-o cei dinaintea mea. Vreau să te fac fericită și gândul ăsta mi-e de ajuns ca să pornim pe același drum. Eu știu, lângă tine nu pot fi nefericit. Așa că – bună! Te iubesc. Mi-am dat seama de asta când, aproape de tine, inima a început să-mi bată mai tare. Când mi-a fost dor știindu-te departe. Când mi-ai fost aproape. Când mă jucam cu părul tău. Te iubesc pentru ce sunt alături de tine. Mă transformi. Mă faci să vreau mai mult, mai frumos. Împreună am reușit să creăm o lume a noastră, trăită în prezent. Împreună avem un vis comun. Îmi place să te ating, îmi place să te cuceresc. Te iubesc. Pa. Gata, nu mai vreau și nu mai cred că se poate. Ești diferită, ești o străină. Nu cred că avem în comun mai mult decât niște nopți petrecute împreună. Mă plictisești, nu mă cunoști și asta mă face să zic că nu ne mai potrivim. Să nu plângi, pentru că nu se va schimba nimic. A fost frumos, dar numai atât. Vei găsi pe altcineva. Pa. Oamenii se despart înainte de a ajunge să se cunoască cu adevărat. Se împacă înainte de a apuca să înțeleagă de ce s-au certat și de asta relațiile sunt șubrede. Se conving că nu sunt făcuţi unul pentru celălalt înainte de a ști ce înseamnă să fii un tot întreg. Iubind însă, dorind fericirea omului de alături, nu lași să se ajungă la un „rămas-bun” spus în grabă. Nu ignori. Nu rezumi totul cunoscând un om la suprafață, fără a-i ști sufletul. Și cu siguranță nu transformi o iubire frumoasă, poate de-o viață, într-un rece ”Bună. Te iubesc. Pa.”
Iubiți-vă frumos, Miha!