despre ceva ce nu cunosc, a trai, regrete, fericiri!

Probabil prea tarziu....am "descoperit" aceasta bucurie iar acum un singur regret am...
ca toti acesti 30 de ani, nu au fost traiti mai intensi, mai plini de amintiri, mai colorati,..ca nu am daruit mai mult celor care au avut nevoie...ca nu m-am putut abtine sa nu judec...ca nu am iubit mai mult, nu m-am rugat mai mult, ca nu am tipat atunci cand simteam nevoia...ca nu cantam cand sufletul imi exalta, ca m-am daruit fara doar si poate ....devenind sclava nevoilor de zi cu zi...ca am intarziat in fiecare statie a vietii mele....pierzand trenul ce-mi avea vagoane zilele, orele, secundele....
ca in tot acest timp...niciodata nu mi-am facut cu adevarat planuri....ca timpul meu in loc sa ti-l daruiesc tie...oricare ai fi fost tu,...l-am pierdut printre hartii.....
niciodata nu m-am gandit cu adevarat ce vreau sa fac, daca-mi place ceea ce fac,
cum sunt, sau cum as vrea sa fiu, si nu cum ma percep ceilalti....
imi dau seama ca pentru atata timp am confundat placerile si patimile, cu bucuria, cu fericirea.....cand exista totusi o diferenta atat de mare intre ele...
chiar si acum cand scriu...ma gandesc ce m-a determinat sa incep sa astern aici...si de ce vorbesc despre asta...cand ar fi atatea de spus....dar nu reusesc sa-mi dau un raspuns...nu stiu ce ma inspira, nu stiu ce ma face fericita, nu stiu ce-mi provoaca bucurie sau din ce motive plang....
cum sa ma inteleaga ceilalti cand vorbind cu mine...nu reusesc eu sa ma inteleg...ce caut de fapt, ce vreau?
o fi fericirea?...probabil...dar nu stiu cum sa o definesc in termenii vremurilor noastre...daca citesc in dex vad de fapt ca e o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina....
stari de multumire sufleteasca,...tot am avut, dar a lipsit de aici "ïntensa"si mai ales "deplina"...
cred ca de fapt deplinul meu e undeva acolo...sta pitit si asteapta sa tind spre mai mult decat spre o stare de bine...mai degraba este acel grad de exaltare ultim al fiintei umane...
Pe semne ca toti am fost creati sa fim fericiti ...doar ca nu am invatat cum sa o facem, ...si ca avem nevoie de o fericire dincolo de orice palida bucurie materiala...ca avem nevoie de acea stare de implinire continua a fiintei noastre...
Am incercat atatea tipuri de fericiri...dar toate m-au ranit intr-un final...niciuna nu a fost sanatoasa...
am incercat fericirea...dobandind lucrurile de care credeam ca am nevoie...ce scurte fericiri...
am incercat fericirea ...de a fi stransa in brate ... o fericire care de cele mai multe ori nu depinde doar de mine...
de o singura fericire nu as putea vorbi....de cea de-a fi mama,......dar si aici ca sa ajung...asa cum ma stiu...ar trebuie sa dobandesc mai intai fericirea desavarsita a strangerii in brate,....
in final cred ca singura fericire de care ar trebui sa ma ingrijesc...cel putin in cazul meu, in aceasta seara, la aceasta ora...ar putea fi legata de .....
Comuniunea cu Dumnezeu ce ar putea fi ultimul garant al fericirii mele.....

Iubiti-va frumos, Miha!!

proasta si saraca

dar multumita si fericita!
Multi ma considerati proasta, limitata si lipsita de ambitii. De ce? Pentru ca nu am prioritati materiale, asa cum au marea majoritate. Pentru ca nu am visat niciodata ;a o functie pompoasa pe cartea de vizita si pentru ca nu mi-am dorit sa fiu o femeie de cariera si nici o  femeie fatala. Pentru ca nu mi-am cautat barbati bogati, care sa imi asigure ~ un trai linistit~. Pentru ca nu am facut nici un efort ca sa dobandesc lucruri care creaza o imagine anume in fata lumii. Pentru ca nu traiesc pentru lume.
Pentru mine imaginea din oglinda mea este mai importanta decat felul in care ma percepe lumea. Iar imaginea mea nu inseamna zorzoane si opulenta. Nu vreau sa fiu etichetata si apreciata pentru lucrurile mele. Si am o alta notiune asupra succesului.
Poate ca da, sunt o proasta...dar o proasta care isi cauta doar fericirea si implinirea sufleteasca, iar la mine notiunea de sufletesc nu merge la unison cu material. Pentru ca nu ma irosesc in incercarea de a dovedi lumii ce am si ce pot. Pentru ca stiu ca orice lucru e trecator. Si orice cariera. Si ca a fi este mai important decat a avea. Ca a trai este mai important decat orice.
Nu, nu am avut o stima de sine mai ridicata si nici nu am fost mai fericita atunci cand m-am plimbat in limuzine.
Nu am fost mai fericita si nici mai iubita atunci cand am avut alaturi un barbat bogat. Etichetele nu mi-au dat un plus de valoare...
Cu toate acestea tin la calitatea vietii si nu mi lipseste nimic. Am tot ce-mi doresc pentru o viata modesta, dupa bunul plac, fara sa fac compromisuri si fara sa ma vand...Si poate ca tocmai lipsa ambitiilor materiale m-au facut sa ajung totusi sa nu duc lipsa de nimic.
Cei care au ambitii de copii saraci si de cenusarese, ii subestimeaza si ii compatimesc pe cei care nu au ambitiile lor. Habar nu au ca, de multe ori ar trebui sa-i invidieze....Dar ei privesc de sus si se simt superiori...desi sunt atat de saraci, incat nici macar propria lor viata nu le apartine. Se vand pentru lucruri trecatoare, pentru imagine si uita sa traiasca. Apoi se trezesc intr-o zi privind in urma si realizeaza ca nu au familie, prieteni, ca nu s-au bucurat de viata.
Sper sa raman o fiinta cu asteptari realiste. Prefer viata, nu sacrificii inutile pentru a ma `ridica` la standardele impuse de societate.
Poate ca o fi onorant sa fii manager, sa locuiesti la vila, sa conduci masini de fite si sa te lauzi ca ti-ai petrecut concediul in strainatate, la resorturi de lux....Dar sunt unii care nu isi doresc decat sa mearga cu drag la munca...si care se pot simti bine mergand cu autobuzul sau pe jos...care impart fericirea inghesuiti pe o canapea mica intr-o mansarda..care gasesc un Rai in orice loc de pe pamant....
Pentru mine mai onorant este sa fiu om, sa nu fiu sclava banilor, sa nu fiu nevoita sa fac compromisuri pentru a ma mentine undeva anume, sa muncesc cu drag, sa am o casa modesta dar care sa imi fie camin si care sa fie mereu plina de prieteni, sa am suficient cat sa pot darui si altora, sa nu traiesc doar pentru mine...
Poate ca sunt o proasta...dar macar nu am frustrari, complexe de inferioritate. Libera. Am alte valori. Am alte vise si idealuri. Nu am sa-mi mai aman fericirea....

Henry D. Thoreau zice: `Exista un singur tip de succes: acela de a face din propria viata ceea ce vrei`

Iubiti-va frumos! Miha!

PA PA

ITI ZIC. OAMENII NU SE SCHIMBA. PARADIGMELE DOAR!!

Tacerea e de aur!!

RANA SUFLETULUI MEU

AMOR SI ȘAORMA

Mi-am dat seama: e plină lumea de bărbaţi cu burta plină şi puţa goală.

Toţi tipii sinceri pe care îi cunosc eu, însuraţi sau în relaţii îndelungate, mărturisesc că nu mai prea primesc. Panterele pe care şi le-au luat, cu alai sau nu, au devenit pisici de casă, blînde mieluşele sau chiar viţici, după caz. Mai întîi s-au lăsat dezblehuiate oriunde şi oricum, după cum i-a fost pofta bărbătuşului. Că aşa scrie la manualul de sedus bărbatul în scop marital, să te prefaci că eşti perfectă: cultivată şi lubrică precum Ecaterina cea Mare Rusiei, pricepută la gătit ca Radu Anton Roman şi smerită şi degrabă ascultătoare de bărbat ca o fată de pansion. Aşa că s-au prins în dansul împerecherii şi au dansat, cu muzică sau fără, pînă masculul, cucerit, orbit, a îngenuncheat şi le-a luat acasă.

Unde ex-pantera, actuală birmaneză, s-a apucat de gătit, că amorul trece prin pipotă, doar. A şi mîncat, că trebuia să guste, doar nu era să otrăvească bunătate de soţior. Şi în loc să-i facă bărbătuşului amor, i-a mai făcut o supică. Şi în loc de sex oral, o tocăniţă bună-bună, sau un ostropel cu mamaliguta :)) să te lingi pe degete, nu altundeva. Apoi a căzut lată în pat, că gătitul e o treabă grea. Iar pe el, cu burta plină, l-a trecut aşa, ca o toropeală. Dar parcă tot ar fi apucat-o de undeva şi pe femeia vrednică. Că se ştie, vrednicia incită. Dar ea dormea deja. Era tare obosită. Iar de la vaporii inhalaţi şi statul în picioare lîngă aragaz, o mai durea şi căpşorul, sărmana. Şi încet, încet a început să semene tot mai mult cu Radu Anton Roman şi tot mai puţin cu Ecaterina.

Într-o seară, după o sălăţică mai uşurică, aşa, şi un cadou consistent, cînd a prins-o aproape dispusă, a reuşit să îi amintească cum se iubeau ei doi la început. Dar a rămas gravidă. Şi cu burta mare, nu se face să faci. Apoi a născut, a rămas cam măricică pe ici, pe dincolo, a alăptat copilul 3-4 ani, cît a citit că fac mamele adevărate şi nici cînd e copilul mic şi doarme în pat cu tine, cum scrie la cartea de attachment parenting, nu se cade să cazi. Pradă poftelor şi ispitelor, desigur. Lui i se pare că nu a mai atins-o din cretacic, dar ea crede că încă e devreme, nu e pregătită. În schimb îi face nişte ciorbe, de-men-ţă! Şi nişte fripturi aşa de reuşite… Au amîndoi burtă, acum chiar nu mai are rost să se chinuie, nici nu mai ajung unul la celălalt bine. Şi ea nici nu s-a mai epilat demult, că a auzit că nici nemţoaicele nu mai fac asta, îţi răpeşte din timpul de gătit ca să îţi faci soţul fericit. Iar blonda de la biroul de vizavi e disponibilă şi are nişte craci demenţiali, perfect epilaţi.

Cei care cred că vecinul e mai norocos, că nevestei lui îi place şi stă, cel mai probabil se înşală. La ăia unde se întîmplă, se aude şi certamente sunt încă la început. Am văzut eu pe discavări. După ce se mărită, femeilor le scade libidoul, iar după ce fac şi copii, le intră în moarte clinică. De parcă nu ar fi de ajuns că majoritatea sunt de plastic în aşternut, oricum. Aşa au apărut pe lume amantele, e limpede ca zorul zilei de iulie. Cîtă ciorbă să şi mănînci?

Au trecut atîtea mii de ani şi majoritatea femeilor nu s-au prins ce vor bărbaţii. Bărbaţii vor sex. Vor şi mîncare, însă, dacă nu te descurci în bucătărie, te iartă mai uşor, că e şaormeria aproape. Şi sexăria e aproape, dar parcă e de preferat cînd iese să meargă să ia de-ale gurii, nu de-ale ştoiului.

Şi pînă la urmă, sexul e mai fain şi mai sănătos ca kebabul, de ce nu i l-ai da? Trage un pic de tine şi mai dă-i-l şi lui. Ţi-l dă înapoi după aceea, oricum. 

In final, barbatii zic: toate femeile este rele....si barbatii este grasi....:))))

<a href="http://acestblogdenervi.ro/amor-si-saorma//">By Petronela!!!</a>

UNEORI IUBIREA MOARE…

Uneori iubirea moare

Dintr-odată, ca o floare,

Uneori iubirea cântă,

Alteori iubirea doare,

Ȋnsă, dincolo de toate,

De dureri şi amăgire,

Ea, iubirea, e lumină,

Ea, iubirea, e iubire!

E o muzică divină

Şi un dans suav de ape,

Ce te poartă mai departe

Sau te-aduce mai aproape.

Uneori iubirea cântă,

Alteori iubirea doare,

Iar, când lacrima-i secată,

Uneori iubirea moare…

O.P. Iubiti-va frumos, Miha!