Cand a iubi inseamnă a suferi, inseamnă că iubim prea mult.
Cand aproape toate conversaţiile noastre cu prietenii se invart in jurul LUI - problemele lui, gandurile lui, sentimentele lui - şi aproape toate propoziţiile noastre incep cu "el...", inseamnă că il iubim prea mult.
Cand ii găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, punandu-le pe seama unei copilării nefericite şi incercăm să acţionăm ca terapeuţi, inseamnă că il iubim prea mult.
Cand nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracerul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult.
Cand relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala, si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult.
In ciuda durerii si insatisfactiei la care da nastere o iubire exagerata , este atat de obisnuita pentru foarte multe dintre femei, incat ajungem sa credem ca asa trebuie sa decurga o relatie intima. Multe dintre noi au iubit in felul acesta cel putin odata in viata, iar pentru altele asemenea relatii au fost ca un leit-motiv. Cateodata partenerul de viata si relatia cu el devin atat de obsedante incat nici nu ne mai comportam normal.
Ai inteles ca relatia pe care o ai, nu este ceea ce iti doresti, si totusi iti vine atat de greu sa ii pui capat... Dintr-o iubire normala a devenit una exagerata, mai ales cand partenerul vezi ca este nepotrivit indiferent sau indisponibil si totusi nu poti renunta la el, ba chiar il doresti mai mult si avem nevoie de el mai mult ca inainte…si asa ajungem sa vedem cum nevoia de dragoste, dorinta arzatoare de a iubi…dragostea insasi se transforma in dependenta.
Dependenţa e un cuvant inspăimantător. Ea imi evocă imaginea drogaţilor ce-şi injectează heroină in vene şi se autodistrug incetul cu incetul. Nu imi place cuvantul şi refuz să aplic acest concept relaţiei cu bărbaţii. Dar multe, foarte multe dintre noi am devenit "dependente de bărbaţi" şi, ca in oricare alt caz de dependenţă, trebuie mai intai să recunoaştem gravitatea problemei, inainte de a putea incepe tratarea ei.
Dacă te-ai găsit vreodată in situaţia de a fi obsedată de un bărbat, ai bănuit probabil că la originea acelei obsesii nu era dragostea, ci teama. Femeile care iubesc obsesiv sunt impovărate de teamă - teama de singurătate, teama de a nu fi demne de iubire, teama de a nu fi ignorate, abandonate sau distruse. Ne dăruim dragostea in speranţa că bărbatul de care suntem obsedate ne va alunga temerile. in loc de asta, temerile şi obsesiile noastre se adancesc pană intr-atat, incat dorinţa de a dărui dragoste pentru a primi, la randul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vieţii noastre. Şi pentru că strategia noastră nu dă rezultatele scontate, ne străduim şi iubim şi mai mult. Iubim peste măsură. Nu intenţionez să susţin că femeile sunt singurele care iubesc in exces. Sunt şi bărbaţi care se lasă obsedaţi de o relaţie cu aceeaşi fervoare ca şi femeile; sentimentele şi comportamentul lor işi au rădăcinile in acelaşi gen de experienţe. Cu toate acestea, majoritatea bărbaţilor care au suferit nu dezvoltă o dependenţă relaţională.
Este o ironie a vieţii că noi, femeile, suntem capabile să răspundem cu atata compasiune şi inţelegere la suferinţa altuia dar rămanem oarbe la propria noastră suferinţă, şi orbite de aceasta. Ştiu asta din proprie experienţă, căci am fost eu insămi o femeie care a iubit prea mult, timp indelungat, pană cand sănătatea mea fizică şi emoţională s-a deteriorat intr-atat, incat am fost nevoită să-mi examinez mai serios felul in care mă raportam Ia la cei din jur.
Sper ca tot ceea ce scriu aici să nu fie doar un impuls pentru a deveni conştiente de realitatea condiţiei noastre, ci mai ales sa va fie incurajare de a incepe să va schimbati mai intai prin separarea iubirii de obsesia faţă de un bărbat, iar apoi prin redirecţionarea acestei iubiri către propria vindecare şi spre propria viaţă. Ar trebui probabil sa scriu o lista lunga de sfaturi ce ar fi necesare sa le urmam toti, dar pentru care vor necesita probabil ani de munca si de un angajament total fara nici un fel de rabat. Nu as putea sa o iau pe o scurtatura sa ies din tiparul de iubire excesiva in care sunt prinsa….este un tipar invatat de timpuriu si exersat indelung, iar renuntarea la el se va dovedi inspaimantatoare, amenintatoare si permanent provocatoare. Dar in definitiv daca nu imi voi schimba comportamentul, voi continua sa ma zbat si in anii ce vor urma…
Iubiti-va frumos!! Miha
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu