Parasita!

Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, şi ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăştiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subţiri. Venea dimineaţa în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoţelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ţinuse pe urmele ei. Pe rând, clopoţelul a trecut la toţi mânjii ei, cei mai frumoşi de prin ţinuturile acelea. Pe doi dintre dânşii îi ţinea minte încă, pe ceilalţi îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simţise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată.

Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viaţă, dar îşi pierduse vederea. Simţea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă şi mai întuneric. Ieslea era în faţă, odinioară o mai zărise, aşa ca prin sită, şi peste o clipă se şterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii şi stete aşa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceşi aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineaţa. Dar fereastra tot nu se lumina. Şi-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toţi. Pleacă singură din grajd şi se întoarce singură. Ceilalţi cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăştie repede. Dânsa paşte puţin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca şi cum ar aştepta pe cineva. La amiază vine la apă; îşi ştie locul la jgheab; pe lângă ea nu se simte nici un cal. Toţi ceilalţi beau mai încolo. Arareori seara, îşi aduc aminte de dânsa. Atunci aude glasul călăreţului, care goneşte caii, cum o strigă prelung: „Martaaa!” Ea întoarce capul şi o ia înapoi. Vine la pas, sleită de puteri, printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating uşor, ca şi când ar alinta-o. Şi parcă întreg câmpul s-a obişnuit cu dânsa, o cunoaşte şi-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaştri, atraşi de albeaţa părului, se ţin după dânsa, se aşază pe crupa lucioasă, se ridică iarăşi, alungându-se unii pe alţii, şi o întovărăşesc până departe. Vine şi se duce mereu pe acelaşi drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezişul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii grozav de adânci, în care, dacă ar putea să se uite, ar cădea ameţită poate. Merge drept pe marginea povârnişului, înfăşurată în mirosul cimbrului ce creşte tocmai pe fund. Păzitorii hergheliei au privit la început lucrul acesta miraţi, apoi au lăsat-o, doar a luneca odată, să scape de dânsa... Dar ea pune piciorul încrezătoare, merge cu gâtul întins, cu nările umflate, să simtă mai tare mirosul ierbii sălbatice, care parcă o înviorează. Apoi străbate satul; câinii nu o latră, copiii nu o fugăresc, nimeni nu se apropie de dânsa. În grajd, un grajd părăsit în care numai ea stă, într-o încăpere singură, îşi găseşte întotdeauna fânul. Iarna e ca într-o pivniţă; şi noaptea, când viscolul geme la ferestre ca un uriaş rănit, ea se culcă jos între paiele moi, şi, neliniştită, aşteaptă să audă a doua zi glasul unui om...

În dimineaţa aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simţea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbuşea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă şi se aşeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creştetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Seminţele florilor miroseau ca şi cum ar fi fost prăjite, şi iarba se încălzi sub dânsa ca într-un culcuş. Şi deodată, vântul începu să sufle, cu suspine adânci, venite cine ştie din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile şi le încurcau într-o reţea. Un tunet de-abia se auzi; pe deasupra, păsările alergau grăbite, scoţând ţipăte de spaimă. De departe, dinspre munţi, venea ropotul ploii. Se sculă în picioare, îngrijată, când cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, din coamă apa se scurgea ca dintr-un izvor. O apucă un tremur. Un tropot înăbuşit îi izbi auzul: herghelia se întorcea în fugă; şi prin vuietul ploii un glas răsună prelung: „Martaaa!” şi a doua oară: „Martaaa!” Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoşată, sub potopul ce se revărsa de sus, luă drumul înapoi, păşind ca printr-o băltoacă în care picioarele i se afundau şi ajunse la marginea prăpastiei. Ploaia cădea cu furie, aproape nu mai putea merge; se opri deasupra deschizăturii adânci, în fundul căreia şuvoiul gâlgâia înfuriat. Şi, fără de veste, i se păru că se mişcă sub ea pământul; nici n-avu vreme să se înfricoşeze, malul se desprinse mai întâi domol, răsturnând-o pe-o coastă, apoi se surpă dintr-o dată, repede, la vale, rostogolind-o până în adânc, oprind-o tocmai pe un dâmb dedesubtul căruia fierbea pârâul. Şi vântul, care sufla printre malurile prapastiei, curgând şi dânsul ca o apă, aplecă mănunchiurile înalte ale cimbrului sălbatic peste trupul ei zdrobit.

Iubiti-va frumos Miha!

Vreau sa divortam

În timp ce soţiab mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:.'' Trebuie să-ţi vorbesc'' Ea a dat din cap şi a mâncat calma. Am vazut durerea in ochii ei .... ...acea tristeţe care imi blocheaza gura ...mi-am facut curaj şi i-am spus: '' Vreau sa divorţam''. Ea dezgustată a spus încet:'' De ce?''. In acea noapte nu am vorbit şi ea a plâns toata noaptea. Eu ştiam ca ea vroia să înţeleagă ce se întâmplă cu căsătoria noastră, dar nu am putut raspunde ....a pierdut inima mea, din cauza altei femei ... Ana!  Eu n-o mai iubeam asa de mult pe soţia mea ... am fost aşa de trist ... m-am simtit vinovat,  motiv pentru care am semnat actul de separare, care ar spune ca sotiei mele iar rămâne casa, masina si 30% din afacere. Atunci când a văzut actul de separare l-a rupt in o mie de bucăţi '' Cum?! Am petrecut zece ani din viata noastra impreuna si acum ma lasi pentru alta?!''. Mă simt aşa de rău pentru tot acest timp pierdut cu mine ... pentru toate energiile .... dar nu am putut face altceva ... acum o iubesc pe Ana. Dintr-o data sotia mea a inceput sa urle şi a plâns continuu. Era furioasa şi dezamăgita .... ideea de divorţ a inceput să devină realitate. Ziua urmatoare m-am intors acasă şi am gasit-o stând la biroul ei în dormitor ... scria, nu am mancat nimic la cina si m-am dus la culcare ... am fost foarte obosit dupa o zi petrecuta cu Ana. In noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou ... M-am întors şi am continuat să dorm. Dimineaţa următoare soţia mea s-a prezentat la mine, cu niste condiţii pentru a "accepta divorţul”. Nu a vrut casa, nu a dorit nici masina ...si nici afacere. Maine incepea o noua luna,  in acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu s-a intamplat,  raţionamentul său a fost simplu:'' Fiul nostru are examene in aceasta luna si nu terebuie sa-l ingrijoarm cu problemele noastre.'' Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o doua cerere. '' Trebuie să ne amintim de ziua în care am fost căsătoriti, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. ... dar în această lună, în fiecare dimineaţă trebuie sa ma iei in brate pana la usa de iesire''. Am crezut ca si-a pierdut mintea, dar am fost de acord ca să nu strice vacanţa de vară. I-am povestit Anei. Ana care a inceput sa rada spundând:.'' Indiferent de ceea ce trucuri a inventat soţia ta ... spune-i ca esti al meu'' . De mult timp eu si sotia mea nu am avut o lungă "confidenţialitate", aşa ca când am luat-o prima zi in braţe am fost atât jenat .... dar fiul nostru a fost în urma noastra si ne aplauda spunand : '' Tata esti tare, ai luat-o pe mama în braţe "! Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea .... am mers zece metri, cu soţia mea, în braţele .... Ea a închis ochii şi a spus încet:. '' Nu-i spune nimic despre divorţ ..te rog'' . Am fost de acord . Am lăsat-o la uşa şi ea a ieşit şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la munca. A doua zi, am fost mai relaxat ... ea se sprijinea pe pieptul meu ... Am simtit parfumul ei pe bluza mea. Am realizat ca a trecut mult timp de cand nu m-am mai uitat la ea, deoarece am uitat .... am realizat ca nu mai e atât de tânără ... câteva riduri pe fată,  fire de păr albe. ....! M-am intrebat: "ce am făcut de am reduso, astfel? " A patra zi, luând-o în braţe, cum se intampla în fiecare dimineaţă am simţit că intimitatea s-a întors la noi .. .. aceasta a fost o femeie care mi-a dat zece ani din viaţa si tinereţea ei, un copil .... , pentru ca urma sa ne apropiem mai mult şi mai mult . Nu am spus nimic din respect pentru Ana! Fiecare zi a fost mult mai uşor să o ridic si a trecut luna repede.Credeam ca am fost obisnuiti sa o ridic şi pentru că fiecare zi care a trecut o simtiteam mai lejera. Intr-o dimineaţă ea a fost indecisa cu ceea ce sa poarte ... a încercat totul şi a zis:'' Hainele imi sunt mari''. Mi-am dat seama că ea a pierdut in greutate ... Deci, de accea era asa de uşoară, am realizat brusc că a fost în depresie ... prea multă durere şi suferinţă. Fară să imi dau seama am atins părul ei ... fiul nostru, a intrat brusc în camera noastră şi a spus:'' Tati e timpul pentru a o duce pe mama în braţe (pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale). Am luat-o pe soţia mea in brate am simtit un fior care a schimbat modul în care vedeam divortul. Am inceput sa o iau ca prima data cand am luat-o acasă atunci când ne-am casatorit ... ... Am vrut să plâng. Ultima zi am facut acelasi lucru si a spus:''Nu mi-am dat seama că am pierdut intimitatea cu tine''. Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu masina. Sotia mea a ramas acasa. M-am dus la muncă .. dar la un moment dat am trecut prin fata acasei lui Ana m-am oprit .. şi am fugit în sus pe scări ... ea mi-a deschis uşa şi i-am spus: ''Iarta-ma .. dar nu vreau sa divorţez de soţia mea "... s-a uitat la mine  şi a spus: ''Eşti nebun? '' I-am răspuns:'' Nu .. e doar că îmi place soţia mea ... a fost un moment de plictiseala si rutina in care ne-am departat .. dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii, azi am dus-o în braţe, mi-am dat seama că trebuie sa o fac pentru restul vietii mele! '' Ana mi-a dat o palma si mi-a inchis usa in fata. Eu mergand în jos pe scări repede, am condus şi m-am oprit într-un magazin de flori. I-am cumpărat un buchet de trandafiri si fata de la magazin mi-a spus: ''Ce vreti sa scrieti pe bilet? '', '' Nu imi pasă de nimic dar o sa te iau în braţe în fiecare zi din viaţa mea până ce moartea ne va desparti "Am venit degraba acasa, am urcat scările şi am fugit sus în camera fericit şi cu un zâmbet pe buze, dar soţia mea ...... a fost pe jos ... morta. Ea lupta impotriva cancerului! Şi eu în loc sa imi dau seama ce se intampla.. am fost ocupat cu Ana. Sotia mea mi-a cerut accea perioada de timp pentru că ea ştia că era pe moarte. ''Deci... ca fiul nostru să nu sufere traume i-a rămas imprimat în memorie ca are un tată minunat şi o mamă iubitoare. ''
Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie ... nu casa .... nu masina .... nu bani ... acestea sunt lucruri trecatoare, care par să creeze o viata frumoasa si o casnicie perfecta. Sa încercăm întotdeauna să ne păstram căsnicia fericită ... intotdeauna sa ne amintim prima zi a acestei frumoase povesti de dragoste. Uneori nu ne dam seama de ceea ce avem pana cand nu il pierdem....

Iubiti-va frumos! Miha!

ECOUL PLOII

Ecoul ploii a rămas închis
În lacrimi ofilite şi suspine…
Îl auzeam în focul ce s-a stins

Îndurerat de dorul după tine,

Îl auzeam în toamna ce s-a scurs
Prin inima-mi pustie, -ntunecată,
Când ai plecat, şi nu credeam atunci
C-o să mai pot să te aud vreodată.

Sărutul ne-a fost smuls de timp, ciobit
De suferinţă, patimi şi minciună.
Nu am ştiut să fim mereu copii,
Nu am ştiut să plângem împreună!

Acum e prea târziu viaţă să dăm
Iubirii vechi din lacrimile moarte,
Căci am greşit murind de-atâtea ori
Sub masca unor zâmbete deşarte…

(From> Octavian)

Oarba

Din iubire mi-ai spus şoapte,
luminânde peste noapte.

Din al inimii tumult,
curcubee ai făcut.

Ochii de i-aş ridica,
m-ar orbi, dragostea ta!

Lectii...

 Viata iti da multe lectii de-a lungul timpului. Cu siguranta pe multe le pierdem din vedere, pe altele le ignoram doar pentru a le invata mai tarziu, iar pe unele le invatam pe loc pentru ca nu avem de ales.
Da, acum stiu sigur ca la scoala era mult mai simplu… Cu timpul, mi-am dat seama ca dorinta pe care ne-o punem cu totii cand suntem mici, si anume “vreau sa fiu mare” se implineste fara doar si poate cam la toti. Si nu e deloc atat de simplu precum ne imaginam.

Am mai invatat si faptul ca distanta face parte dintre lucrurile care sunt relative… doi oameni care stau unul langa altul pot fi la fel de departe ca doi oameni aflati la mii de km distanta! Apropierea se face cu sufletul.
Timpul sterge doar amintirile care nu au nici o valoare. Pe cele care au contat si vor conta le pastreaza intacte. In amintiri, oamenii pot ramane la fel cum ii stiai tu chiar daca ei intre timp s-au schimbat altfel decat cum sperai sau pur simplu au plecat inainte de vreme. Inima pastreaza o multime de comori.

Mi-am dat seama ca in prezentul nostru, sa fi exagerat de sincer e un mare defect din cauza caruia ai multe de pierdut. Da. In schimb, cred ca diplomatia e o mare calitate, pe care tot mai putini o pastreaza.
Acum stiu ca o inima facuta bucati se vindeca in timp. Ea trebuie tratata cu multe lacrimi, cu multe pareri de rau, cu multa durere, apoi cu oameni noi, cu alte zambete, cu alte imbratisari.

Am ajuns si la concluzia ca e important sa faci ceea ce iti place. Iar daca nu ai ceva ce iti place sa faci, trebuie sa cauti pana gasesti. Altfel, irosesti timp pretios devenind frustrat si enervandu-i pe altii fiind atat de morocanos si de posac.
Stiu ca e bine sa fi rabdator, calm, dar eu cred ca am ramas ramas putin in urma la lectia asta. Mai stiu si ca singuratatea e buna, e placuta uneori, dupa care devine sufocanta. De aceea, prefer oamenii in jurul meu.

Am invatat sa ma “lupt” cu oamenii ca sa raman in picioare!
Am invatat sa ma “lupt” cu mine ca sa imbunatatesc cate ceva.
Dar cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca lectile cele mai importante le invatam cu ochii in lacrimi si cu inima in genunchi. Altfel, nu le invatam deloc.
Si totusi, mai sunt atat de multe…de invatat.

www.iriab.com 

Iubiti-va frumos, Miha!

Momentul...Eu...

Sunt momente cand ma simt pustiita fara vreun motiv anume sau fara absolut nici un motiv, dar sunt si momente cand simt ca am totul.
Sunt momente cand as plange din orice nimic, dar sunt si momente cand imi place atat de mult viata mea ca nu ma pot opri din ras.
Sunt momente cand vreau mai mult, dar si momente cand ma multumesc cu mai putin.
Sunt momente cand sunt capricioasa, mofturoasa, impulsiva, dar sunt si momente cand sunt rezonabila si calma.
Sunt momente cand imi place sa fiu alintata si rasfatata, dar sunt si momente in care vreau doar sa fiu lasata in pace.
Sunt momente cand imi place galagia, oamenii multi, agitatia, dar si momente cand apreciez singuratatea si ma regasesc in ea.
Sunt momente cand habar n-am ce e de facut in continuare, dar si momente in care sunt sigura pe mine si stiu ce urmeaza.
Sunt momente cand vorbesc mult si momente cand nu pot decat sa tac. Sunt momente cand nu stiu ce simt si momente cand stiu prea bine, iar asta ma copleseste.

Sunt momente cand iubesc intens si simt ca am extrem de mult de oferit si momente cand nu simt nimic si ma sperie asta.

Sunt momente cand traiesc la maxim ceea ce mi se impartaseste si cand sunt iubita si sunt momente cand simt si vad cum pentru altii pot fi doar o optiune de petrecere a timpului liber.
Sunt momente in care imi cunosc prietenii, dar sunt si momente in care ma intreb cine naiba sunt “strainii” din fata mea si ce-or vrea de la mine.
Sunt mii de momente, o viata, un om. Eu.

www.irinab.com

Iubiti-va frumos, Miha!

non sens

In ce fel pot gasi un sens in framantarile unui om infinit dramatic si nefericit pentru care totul se reduce in ultima instanta la neant si pentru care legea acestei lumi este suferinta?
Daca lumea a permis un exemplar uman de tipul meu asta nu poate dovedi decat ca petele pe asa zisul soare al vietii sunt atat de mari, incat ii va ascunde lumina cu timpul.
Bestialitatea vietii calca si apasa, taie aripi in plin zbor si-mi fura toate bucuriile la care aveam dreptul. Tot zelul meu exagerat si toata pasiunea mea nebuna si paradoxala pe care am pus-o pentru a deveni un individ mai bun, toata vraja demonica pe care o consum si intreg elanul pe care-l risipesc  pentru o renastere spirituala s-au dovedit mai slabe decat bestialitatea si irationalitatea acestei lumii care varsa in mine toate rezervele ei de negativitate si otrava.
Viata nu rezista la mare temperatura. nu pot aduce nimic in aceasta lume, caci n-am decat o metoda: metoda agoniei.
Daca as putea as aduce intreaga lume in agonie, la experienta clipelor din urma, pentru a realiza o purificare din radacini a vietii: as pune foc la aceste radacini, dar nu pt a le distruge ci pentru a le da o alta seva si o alta caldura.In acest fel viata s-ar obisnui cu o temperatura inalta si n-ar mai fi un mediu de mediocritati....

Plansul de neinteles

Omul trebuie sa aiba un motiv sa planga. Daca nu plange de greutati sau de bucurie, dar plange, este considerat a fi bun de internat. Nu mai ai nevoie de explicatii cand stii ca cineva plange pentru ca locuinta i-a luat foc, ca cineva drag i-a murit sau de bucurie ca cel iubit are parte de impliniri. Dar ca sa plangi pacatele, e de neinteles. Si ramane de neinteles pentru cel care nu a simtit niciodata ca instrainarea de Dumnezeu nu este adevarata viata.
Impartasim cu usurinta starea celui ce plange din cauza banilor, a carierei, a privilegiilor si a celor asemenea acestora. Si ne este usor, pentru ca plansul din astfel de situatii este cel al nefericirii, tristetii, neajunsurilor prin care si noi am trecut poate sub alte chipuri.

Dar cel care isi plange pacatele, iti ramane strain. Plansul sau e de neinteles. Plange zambind. Nu suspina. Iti pare ca e un plans comandat, unul care a fost cerut sa sensibilizeze oamenii si care trebuie remunerat. Si nu-l poti intelege pe acest om si nici plansul sau pentru ca te gandesti la lucruri trecatoare si nu vesnic vii. Iti pare ca e un plans fara rost, pentru ca te afli pe un teritoriu neumblat.

Plansul pacatelor e mai mult decat o secretie glandulara. Este "altceva”. Este marturia impartasirii de Viata.
Este trist ca oamenii nu vad ceea ce este mai important in viata: plansul pacatelor. Totul este directionat impotriva plansului. Pana si religia este perceputa ca un calmant, ca ceva care nu trebuie sa mai lase loc plansului, pe motiv ca Dumnezeu ne vrea veseli si nu tristi. E adevarat ca in Imparatia Cerurilor nu intram tristi, dar plansul pacatelor nu este plansul pe care il intalnim la tot pasul. Plansul pacatelor este un plans curat, unul al intalnirii cu Dumnezeu in stare de adanca induiosare. 
Sa nu va ramana necunoscut, aduce numai mangaiere.
Imi doresc din suflet sa pot plange....


Iubiti-va frumos! Miha

Imi traiesc viata ca si cum as fi intr-un tren ce se indreapta spre o locatie necunoscuta...Nu regret nici o statie in care m-am oprit sau de care am trecut.....Nu ma rog de nimeni sa urce in tren cu mine sa imi tina companie sau sa petreaca toata calatoria alaturi de mine...insa voi lasa mereu spatiu pentru cei ce vor dori sa o faca...:)

Ruga intru iubire...

Doamne îmi doresc aşa de mult un om, cu care să mă înţeleg bine, căruia să-i pot spune orice; îmi doresc tare mult un om, care să mă iubească şi pe care să-l iubesc! Fă, să întâlnesc pe cineva, cu care să mă potrivesc, care să nu se joace cu sentimentele, cu care să împart viaţa, câte zile am de trăit. Vreau mult de tot să iubesc, să fac pe cineva fericit! Veghează asupra mea, Doamne! Dă-mi tăria şi trăinicia iubirii tale, cu care tu iubeşti şi ocroteşte-mă de-acum până în veşnicia fericită!