Traim de foarte multe ori cu teama de a pierde. Ne e teama sa nu pierdem ceea ce avem ca bunuri si pozitie (valabil in cazul unora), ne e teama sa pierdem pe cineva la care tinem si care trece intr-o alta forma de existenta (cazul altora), ne e teama sa nu pierdem pe cei care inseamna ”totul” pentru noi sau care fac parte din viata noastra pe moment, ne e teama sa nu pierdem ceea ce am inceput si credem ca urmeaza sa ne aduca fericirea, sa nu pierdem stari, emotii, sentimente, sa nu ne pierdem mintea, sa nu pierdem conexiuni sau capacitati, sa nu ne pierdem reperele fixe ale acestei realitati, sau oportunitati si poate ne e teama de mai mult decat atat.
Si ne este atat de teama incat viata pe care o traim este dublata de teama de a nu pierde. Si tot ceea ce traim, o facem intr-o stare de prizoneriat in care tot ceea ce exista este de fapt doar o forma de atasament. Si orice forma de atasament ne face sa acumulam si sa traim din nou, in ura, disimulata si fata doar de sine, cel putin pentru un timp.
In aceste momente in care teama de pierdere se manifesta acut in noi, exista o cerere din inconstient de a lasa drum liber vietii care exista in noi insine, de a se desfasura fara influenta acestei frici in timp ce din subconstient primim constant raspuns intr-o egala masura despre ceea ce putem pierde daca facem asta. In acest moment constientul devine un teren de zbatere intre viata pe care o avem in noi si care se vrea a fi traita si incapacitatea de a o trai fara scenariile si obisnuintele de la nivel mental in care subzista mereu aceeasi frica de a nu pierde.
*Cat de mult putem sa credem ca in teama de a nu pierde pe cineva sau ceva, ne pierdem si pe noi, putin cate putin?
Conteaza oare pentru noi sa stim asa ceva? Si cat conteaza in acel moment sau in acest moment in care ne temem sa nu pierdem ceea ce ”avem”? Si ce avem de fapt mai presus de o viata care e in noi? Si un potential de a o implini?
Cand panica traieste in noi, noi traim deja ”in alta parte”! Fiinta noastra nu mai e cu sine, nici in noi si nici in viata pe care o avem, ci doar acolo unde este locul ei de drept ”un iad” ”construit” cu buna stiinta.
E sanatos sa ne uitam din cand in cand si in viata noastra si sa luam in ”calcul”si pe cel/ceacare o face sa se intample. Iar cand traim panica de a nu pierde, traim mai mult in ”a avea” si uitam sa mai fim. Iar ”a avea” vine la un moment dat dupa ce am invatat din nou sa fim.
Ajungand sa traim la nivel de constiinta, dintre ”a fi ” si ”a avea” dispare tot ceea ce tine de vre-un scop si ”a avea” este o implinire a ceea ce inseamna ”a fi”.
Sensul este si a fost mereu de la esenta catre forma. De la capacitatea de ”a fi” la materializare, pentru ca in final raspunsul valid pentru cine suntem se intoarce si ramane in continuare tot in esenta si tot in capacitatea de ”a fi”.
Teama de pierdere cu cat este mai acuta ne da semne si de sensul orientarii noastre si de dimeniunea ancorarii noastre intr-o dimeniune al carei rost este sa ne ”sprijine” evlutia cu un context informational si energetic pentru a ajunge fiecare la gradul sau de constienta si de cunoasterea de sine.
Pentru ca de fiecare data cand avem ocazia prin ce traim sa intelegem si sa ramanem fiecare cu un adevar despre viata si despre cine suntem noi. Pentru ca in fiecare experienta, fara a le sorta dupa criterii de importanta, avem alegeri, avem renuntari, avem constientizari, avem raspunsuri, avem implicare, trairi, avem o intelepciune de deprins, construim in plan fizic si in toate planurile fiintei noastre, ne exprimam in fiecare clipa constiinta si avem un potential care se poate implini.
Si doar orientati catre ”a fi” ajungem sa-l implinim. Pentru ca acest potential de evolutie este forta noastra de viata, care ne ghideaza din interior in alegerea celor mai potrivite experiente prin ceea ce dorim,pentru ca noi sa ”avem” din ceea ”ce suntem” tot ceea ce e nevoie pentru a elibera aceasta dimensiune si a continua.
Cand suntem in contact cu teama de a nu pierde avem asadar cateva directii prin intermediul ei, pentru a putea lucra cu noi pentru eliberarea fortei noastre de viata, a capacitatii noastre de a trai - atasamentele pe care le avem, gradul lor de profunzime si orientarea la care ne raportam in acel moment.
In momentele in care teama de pierdere devine acuta, potentialul de evolutie este constrans de un tipar de existenta, care se manifesta si care creeaza rezistente la propria noastra forta de viata care incearca sa isi regaseasca fagasul ei firesc de exprimare.
Cand stopam aceasta exprimare sau o directionam prin vointa sau imaginatie intr-un sens dorit de noi pentru a ne asigura de un viitor sau a indeparta de noi teama de pierdere, ramanem in continuare in efect iar capacitatea de a ne orienta prin comunicarea cu sine catre sensul vietii pe care il avem ca si calauza trece din ce in ce mai mult intr-o stare de pasivitate.
Gandindu-ma la lucrurile materiale insa, ce posedam de fapt? Si ce se manifesta in si prin noi atunci cand ne dorim sa avem ”o lume”? Si cat a mai ramas din noi cand traim blocaje atunci cand pierdem un obiect? Sau o avere?
Ceea ce cream ca forma materiala ramane aici, pana se consuma.Ceea ce luam cu noi este experienta de viata si intelepciunea ei atunci cand le-am creat. In fiecare clipa putem sa trecem in constiinta noastra ”materie vie” sau putem sa ne inchidem constiinta transformand-o intr-un obiect.
Putem face de toate pt ca aceasta evolutie ne apartine si noi suntem cei care hotaram in ce sens decurge aceasta. Si avem in univers atatea mijloace pentru a crea o lume si sa ne bucuram de ceea ce cream dar si aceleasi mijloace le putem folosi pentru a distruge tot.
*Dar daca ne gandim la persoane, la emotii si sentimente, ce posedam aici cand nu stim a mai trai la gandul ca putem pierde? O alta constiinta? Ne apartine ea noua intr-o asa masura incat sa punem stapanire pe mintea si pe viata ei? Pe ceea ce simte, pe ceea ce vrea si pe ceea ce gandeste?
Posesia unei alte fiinte umane este un atasament adanc, care ne implica pana la nivel de suflet inclusiv iar in noi sunt tipare de existenta care justifica extrem de abil acest gen de comportament. Eliberarea unui asemenea atasament este prin ea insasi o poarta catre sine si catre celelalte nivele de dezvoltare ale constiintei noastre.
Avem nevoi si le implinim fiind aici, in aceasta lume, impreuna. Cand in noi exista insa incapacitatea sau neputinta de a iesi din granitele unei nevoi se vede in constiinta si exista o conlucrare atat interioara cat si exterioara cu evenimentul pentru eliberarea lui.
Cat timp propria neputinta de a regasi in noi capacitatea de a trai si implini impreuna cu cel de langa, isi gaseste raspuns in nevoia celui de langa noi de implicare exista oarecare echilibru in atasament. Insa in timp, o relatie de la nevoie la nevoie se transforma. Totul se transforma. Chiar daca pecepem si ne dam seama doar dupa un timp.
Ne mai hranim ”artificial” o vreme insa vine un moment cand de la nivel de sineceva ne cheama catre noi si incepem sa mergem catre asta, eliberandu-ne si sufletul si mintea si eliberand asa si un alt suflet si o alta minte. Pentru ca daca sunt aici, fiecare a venit sa ”creasca” si pot sa creasca impreuna firesc asa cum le e parcursul atata timp cat nu sunt ”legate”.
* Exista sanse sa ne vindecam din timp? Adica inainte ca dezechilibrul din noi sa ne inchida constiinta si sa ajunga si in jur?
Cand teama de a pierde pe celalalt ajunge in panica, nevoia noastra e deja destul de mare, iar celalalt cu greu o mai poate acoperi. Exista insa de fiecare data sanse sa putem face ceva pentru cine suntem noi si pentru viata pe care o traim. In intregul ei si pt intregul fiintei noastre si asa si pt tot ceea ce este in jur.
Pot - putem, incepe prin onestitate, in timp ce asumarea procesului de recuperare si mentinerea lui sunt calitati care dezvolta in timp resurse si valori ce ne permit sa aducem echilibru pentru noi si sa ne asezam din nou parcursul implinirii si a vietii pe care am venit sa o traim.
Toate sunt exprimarea noastra la nivel de sine. Perceptiile pe care la un moment dat le dezvoltam constituie o sursa foarte mare de atasament, sunt trairi personale. sunt deschideri catre o alta dimensiune a noastra si sunt oricum in noi. Ceea ce se schimba in timp este doar forma de manifestare. Ceea ce inseamna ca in noi nivelul respectiv s-a integrat si s-a stabilizat. Toate sunt rodul unei miscari de transformare interioara in sensul purificarii noastre si a unificarii contrariilor pe care le avem.
Facand din perceptii si capacitati un scop al vietii pe care o traim si al evolutiei ne putem prinde noi insine intr-o dimensiune in care insasi perceptia ne devine o stare de blocaj.
Totul este o energie cu multiple potentialitati de manifestare si toate se leaga intre ele.
Deci, in concluzie teama de a pierde ne poate folosi. Oricum exista in noi atata timp cat mai e nevoie sa ne aduca ceva aminte, ca suntem inca vii , pentru spirit si pentru constiinta. Si e bine sa mergem mereu si de fiecare data catre cauza.Sa tinem seama de efcetsi de manifestare dar sa ne indreptam si catre cauza si radacina. Exista multe feluri de a lucra in Univers. Si din ele exista unul pentru fiecare dintre noi, sau poate mai multe pentru fiecare.
E bine de mentionat faptul ca eliberarea de atasament nu inseamna detasare si nici indepartare, sau a nu mai fi prezent aici. Ci adevarata implicare, ce provine din faptul ca ceea ce se elibereaza vine din faptul ca ”am inteles” si asa se produce ceea ce se numeste eliberare mai intai si apoi si integrare, in acest fel mentinandu-se valid sensul de a „fi prezent aici”.
Putem folosi mijloacele acestei lumi sa cream un mediu pentru noi si pentru ce avem de implinit aici asa cum credem. Atata timp cat prina asta nu fortam pe nimeni si cat nu ne vindem, cat nu controlam o evolutie, nu proiectam noi insine o viata care nu ne apartine si plecam catre a trai, gandindu-ne ca totul este o experienta de viata prin care plecand de la ”ce este” si intaotdeauna de la atat cat este, putem ajunge si la cine suntem si la cum sa ”il” traim. Si avem cale libera in care armonia de sine poate aduce abundenta. Pentru ca prin abundenta pe care o traim atunci, nu se mai pierde nimeni. Iar ce inseamna asta e un raspuns pentru fiecare dintre noi sa il traim
Acum si in fiecare clipa!
Iubiti-va frumos Miha!
