Prin iubirea ta leaga sufletul meu...

Nu de mult ma intreba unul din ”cititorii” mei, de ce nu mai scriu...si singurul raspuns  care mi-a venit in minte a fost ca...scriu si sunt inspirata doar atunci cand sufar...oamenii au ceva de spus doar atunci cand sunt sfartecati pe  dinauntru....cand simt ca oricui ar spune ceea ce simt...nu-i intelege oricum nimeni....
Astazi...nu stiu daca sufar sau nu...cert e ca sunt intr-o amorteala...probabil cand am sa mi revin...imi voi da seama....si chiar daca sccriu oricum nu veti intelege nimic....:)
Nu rareori am auzit de ”adulter” si ma gandeam la total altceva decat ceea ce ar insemna de fapt.....
Cica de fapt adulterul...este tradarea fidelitatii conjugale....ce nasol suna....asta se aplica doar in cazul in care esti casatorit...pentru ceilalti se numeste desfrau....si mai nasol...ce impact au cuvintele astea....
Parintele Cleopa spunea ca  adulterul este ”caderea din harul  casatoriei..caci iubirea dintre sot si sotie isi are origine in iubirea divina si ca prin aceasta iubire ar fi mereu in comuniune cu Dumnezeu.” ....De fapt, nu exista decat o singura iubire, iar celalalte nu sunt decat fulgurante sau continue participari. Casatoria face din actul iubirii o realitate noua, conferindu-i o structura fundamentala.
Totusi, sotii nu poseda iubirea, asa cum poseda alte lucruri. Tocmai din aceasta cauza  nu exprima o stare fixa, un orizont inchis, o realitate incremenita in imobilitate. In conceptul de iubire personala, care dobandeste in casatorie un caracter de fidelitate, e vorba de o unitate harica data si,  de un proces de daruire si asimilare in necontenita crestere, o viata de continua modelare...lipsita de frustrare si plictiseala...
E vorba despre o relatie vitala de implinire reciproca a madularelor ce fac parte din unitatea unui intreg pecetluit cu harul casatoriei. Aceasta “nastere din nou" presupune mentinerea iubirii in flacarile necontenite ale purificarii, implica necesitatea unei asceze. Pana cand casatoria, ca fapt de viata spirituala, intra defnitiv in marele viitor al Imparatiei lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, se mai afla inca in aceasta lume, in viata conjugala ramane posibilitatea destramarii unirii intemeiate pe dragoste, posibilitatea desfacerii binomului spiritual. Acest lucru se savarseste cica prin adulter.  E adevarat insa ca ramane si posibilitatea concilierii celor doi soti in acelasi "trup tainic" care a fost dezmembrat.
Adulterul este un fenomen abominabil, o tradare si o apostazie, un rau care incepe in lumea spirituala si tot aici se consuma. Infidelitatea este atragerea vointei unui sot spre neant, o tagaduire a fiintei, a creatiei lui Dumnezeu, o negatie in care este cuprinsa impotrivirea fata de har, caruia vointa razvratirii i se opune cu indaratnicie. Gravitatea acestui pacat nu apare in constiinta sotului tradator in toata amploarea si profunzimea lui, decat atunci cand este privit din perspectiva efectelor sale ultime, in eternitate. Dintr-un parazit al firii, pacatul adulterului devine o tagada, devine anti-har: Sensul iubirii sponsale se refera la biruinta vesniciei, mai bine-zis, la patrunderea eternitatii in timp sau la introducerea temporalului in eternitate, echivaland cu o victorie asupra infernului si a puterilor sale. Dimpotriva, adulterul e o infrangere, o daramare a unui templu. Pacatul se introduce acolo unde a domnit harul si in locul plinatatii dumnezeiesti se casca o prapastie de nefiinta in insasi zidirea lui Dumnezeu, deschizandu-se astfel in viata conjugala portile iadului. Adulterul mai inseamna si dezagregare cosmica, uciderea naturii.
Multi privesc acest aspect ca fiind o gluma, dar oricare a r fi forma ei, infidelitatea conjugala /desfraul este una din crimele cele mai grave care-ti  ucid  constiinta  si in speta cea religioasa.
Calcand in picioare drepturile cele mai sacre inscrise in suflet desfraul acesta pe cale de tradare si sperjur, rapeste si prostitueaza un trup ce este propietatea altuia, aduce dezolare si ruina in societatea domestica, otraveste izvoarele vietii, dispretuind legile privitoare la propagarea neamului omenesc, corupe bucuriile si satisfactiile paternitatii, ruineaza natura, distruge suflete. Dupa toate acestea, nu-i de mirare ca popoarele, care au ajuns consiente de efectele adulterului, chiar acelea care priveau la inceput desfraul ca pe un act indiferent din punct de vedere moral, l-au urmarit si pedepsit fara crutare.
Acesta decadere este la fel de grava atat pentru femei cat si pentru barbati...dar mai ales pentru femei...cele constiente de acest lucru, cunoscatoare a legilor crestine....trebuie sa iubeasca prea mult omul ca sa incalce Dumnezeiurea...pentru ca ea, femeia este ”mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii” ...e portretul femeii desavarsite...a femeii iubitoare de Dumnezeu, a femeii ca o buna sotie, buna mama.... pentru ca femeia este preoteasa iubirii....in aceasta lume.....
Nu stiu cati din cei participanti la slujbele crestin ortodoxe au fost atenti la juramantul depus in fata lui Dumnezeu in momentul casatoriei...dar cel mai frumos lucru, sau cel putin din punctul meu de vedere...este cel prin care sotul spune sotiei ” PRIN IUBIREA TA LEAGA SUFLETUL MEU”, nu prin banii tai, nu prin frumusetea ta, ci doar prin iubire....acestea sunt cele mai curate vorbe pe care le poti adresa unei persoane....de aceea  femeia care-si pierde cinstea darama un cult si lasa loc inchinarii la idoli...
Acum  ce sa spun....decat sa incercati sa construiti cat mai multe temple...nu le daramati, ca dragostea cea fuleratoare e de multe ori amagitoare...si uneori sunteti in stare sa va vindeti sufletele pentru cateva momente de fericire...dar renuntati la vesnicie doar pentru un ”moment”...si va daramati voua templul si il daramati si celuilalt...pentru ca ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate desface...cu toata dragostea si cu toate eforturile lui....visati, iubiti, traiti....

Iubiti-va frumos...Miha