Mi se spune adesea ca sunt naiva. Ca gresesc atunci cand cred prea mult in oameni si ca gresesc deschizandu-mi sufletul oricui, riscand ca oamenii sa ma dezamageasca.
Este adevarat ca am cunoscut si gustul amar al dezamagirilor, dar ar trebui, oare, sa las niste intamplari nefericite sa ma descurajeze atat de mult, incat sa ma determine sa ma izolez de lume, sa nu mai cred in nimeni si sa privesc cu suspiciune orice apropiere si orice intentie buna? Ar trebui ca teama de esec sa ma determine sa imi reprim sentimentele si nevoia de a fi aproape de oameni? Ar trebui ca din cauza unor oameni care au fost incapabili sa ma iubeasca, sa vad in fiecare om un posibil cotropitor de suflete?
Stiu ca atunci cand primesti in suflet pe oricine te supui anumitor risuri, fiindca nu oricine este menit sa te iubeasca si fiindca unii oameni sunt doar trecatori prin viata noastra, poposind numai pentru a-si indeplini niste scopuri...dar cum poti sti ce rol are fiecare om, cum il poti cunoaste, daca nu ii dai sansa sa se apropie, daca nu ii acorzi macar acea minima incredere pe care o merita?
Nu regret niciuna dintre naivitatile mele, fiindca ar fi atat de trist sa regret ca am iubit! Nu pot relationa fara iubire si de aceea am iubit toti oamenii care mi-au poposit in suflet...
Naiva sau nu, imi voi deschide portile sufletului tuturor celor care vor dori sa ma cunoasca, fie ca vor poposi pentru o scurta perioada de timp, fie ca doar vor avea nevoie de mine pentru a-si indeplini un tel, fie ca vor dori sa imi locuiasca sufletul pentru totdeauna...
Faptul ca iubesti nu iti ofera certitudinea ca vei primi aceeasi iubire inapoi. Dar esti dator sa incerci. Iar daca povestea s-a terminat altfel decat te-ai fi asteptat, nu ai pierdut nimic. Iubind nu pierdem. Iubind traim, invatam, devenim mai buni, mai puternici, ma umani, mai frumosi...
Iubiti-va frumos! Miha!!@};-
www.irinab.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu