Rugaciune

Îmi plec genunchii, Dumnezeule, înaintea măreției Tale și mă plec până la pământ înaintea Ta; căci fără să fi cerut de la Tine să fiu, m-ai adus la existență. Înainte de a mă fi plămădit în sânul maicii mele, ai cunoscut viața mea învolburată și pornită spre alunecare, dar asta nu Te-a oprit să mă creezi și să-mi dai toate cele prin care ai cinstit firea noastră, deși știai dinainte răul pe care-l voi face. Știi bine cererile mele, înainte de a le ști eu însumi, precum și rugăciunile mele, înainte de a fi rostite înaintea Ta. Dă-mi, în acest ceas, Dumnezeule, toate cele de care știi foarte bine că firea mea ticăloasă duce lipsă în primejdiile de acum. Căci știi bine întristarea sufletului meu și știi că tămăduirea lui stă în mâinile Tale.

Clipele ne trec incontinuu și toate ne devin trecut. Dar dacă reușesc să opresc clipa pot cuprinde laolaltă și trecutul și viitorul? Prezentul mă doare, trecutul îl regret iar viitorul îl văd sumbru fără iubire. Doar că iubirea mea nu e totul...
Cele mai frumoase cântece despre mine le-am auzit din gura ta, iar eu ți-am scris cele mai frumoase versuri în inima mea.
Căutăm mereu, pietre, flori, fluturi. Căutăm adevăruri. Dar important e ceea ce căutăm, nu ceea ce găsim. Ceea ce găsim e doar o scuză...

Viata are caile ei prin care ne ajuta sa intelegem tot ce avem nevoie. 

Intelepciunea nu poate fi grabita. 

Fiecare experienta are anotimpurile ei. 

Fiecare etapa din viata poate fi un pas catre un nivel mai inalt de constiinta. 

Orice proiect trece prin niste anotimpuri. 

Daca e in anotimpul inghetului, degeaba il fortezi sa fie in cel al infloririi. 

Degeaba grabesti o planta sa creasca, risti s-o omori din prea multa "buna intentie"

Iubirea, nu dispare niciodata!

Curat, murdar, sarac sau rece, 

Cu mii pretentii si nici un rezultat...

”Bolnava-n mintea ta și îndrăcită”

Cum tu și altii îmi faceați portret..

Te laudai cu-o dragoste măiastră

Pe care greu o îndurai - când e pe așa, de fapt nu este! 

Te lafaiai in vorbe dulci si dese

În lacrimi false de amor ghebos

De drag, de dor, de vesnicie

Dar incapabil să le dai vre-un rost!

În timp ce eu te ascultam naivă 

Și construiam, și le cresteam adanc in suflet

Și tot portretul meu hidos de-al dragostei se schimbă

Pe tine doar te limitau in trup...

O, ce săracă să fi fost, să pot să cred în vorbe făr-de-rost

Și cum să pot să cred vre-odată

Că îmi vei da ce nici măcar nu-ți este cunoscut!

Pe simplul ”Te iubesc” care implică ”Iartă”!

"Iubirile cele mai înflăcărate au cel mai rece sfârşit.."

Iubiți-va frumos! Miha!

În drumul tău...

A fost de-ajuns să-ți întâlnesc privirea

Și muzica din suflet să-ți ascult

Și-am înțeles c-ating nemărginirea

Că așteptând, nimic n-a fost prea mult

Și fericirea mă-neca în lacrimi 

Din trupul meu doar suflet mai era

Și-n glasul cărnii, pângăream, cu patimi

Ce gândul ca pe-un templu venera

Am adunat speranțe mână-n mână

Și gând în gând, și vis plutind spre vis

Dar nu știam că liniștea-i furtună

Și-avem alt drum spre-același paradis

Dar totu-i azi trecut! Ne mai unește 

Doar nostalgia-n neguri de uitări 

A fost un vis sublim, e doar poveste 

Pierdută-n noi cu-atâtea depărtări...

Cu lira ta naști perle dintr-o gamă 

Și-n dorul ei pierdut, ades mă mint

Că numele ce-o lume ți-l aclamă 

Numai în șoapta mea ți-era alint

Și mă întreb mereu: ești împlinit?

Ți-e glasul stins sau cântec în surdină?

Și mi-aș da viața să te știu iubit

Și fericit...dincolo de scenă 

Cu glas pierdut doinindu-mi lin a jale,

Smerită-i mulțumesc lui Dumnezeu

Și-s fericită că mi te-a scos în cale

Că-n drumul tău am fost, un pas, și eu...

Iubiți-vă frumos, cu drag, Miha! 

Către ...

simți că doare în piept când tragi puternic aer? 

și eu simt!

simți că doare lipsa? 

și eu simt!

simți că trece trenul pe langă tine, și tu ai ratat vagonul care te duce la destinație? 

și eu simt!

simți că persistă mereu nodul din gât ori de câte ori înghiți?

și eu simt!

te uiți mereu la telefon, poate primești vre-un semn!

și eu mă uit!

tresari ori de cîte ori sună telefonul? 

și eu tresar!

verifici mereu chat-ul să vezi ultima activitate? 

și eu verific!

nu înțelegi ce se întâmplă?

nici eu!

nu știi unde, când și cu ce ai greșit?

nici eu nu știu!

simți că vrei/ trebuie să știi ce mi se întâmplă?

și eu vreau să știu!

simți că distanța șterge dragostea?

eu nu simt asta! 

simți că îmbătrânești și nu ai realizat nimic? 

și eu simt! 

vrei să fii fericit?

meriți! și eu vreau, să fii fericit!

vrei o familie frumoasă, armonioasă?

meriți! și eu vreau!

simți că acolo undeva e omul tău,  care să-ți împărtășească tot ceea ce și tu oferi?

ESTE! EȘTI! POȚI! POT!

Timpul trece, tu nu-mi treci...

Doare groznic lipsa ta, mă înebunește,... te iubesc și nu vreau să-mi mai suferi! vreau tot ce tu vrei să ai! atât de mult îmi doresc să fii fericit cu sau fără mine încât trebuie să POT să mă țin departe chiar de simt că mușc din carne vie!!

Poate trenul meu chiar a trecut și frica m-a ținut pe loc înainte să îi calc prima treapă ....

Neîmplinirea nu e din lipsa dragostei, ci din prezența fricii, a frustrărilor, sau a unei combinații dintre acestea... a bolii! 

Am nevoie de tine, de noi!

Iubiți-vă frumos, Miha! 

Realitate...

"Raţionalitatea maleabilă a lumii, plină de multiple virtualităţi, corespunde indefinitelor virtualităţi ale raţiunii, imaginaţiei şi puterii umane creatoare şi progresive." - Pr. Dumitru Stăniloae 

Dar acest concept e mult prea complicat pentru noi muritorii de rând care nu citesc Patristica și nu dețin elemente despre aceasta. Și atunci ne putem raporta ori la știință ori la ”cum o văd eu”. Așa că eu rezum realitatea mea la cele 5 simțuri: tot ce pot vedea, tot ce simt, tot ce miros, gust sau aud. Am auzit astăzi o discuție în contradictoriu, aici în salonul spitalului în care mi-am petrecut ultimele 24 de ore, legate de faptul că și ”iubirea” ar fi un ”simț” ce ar trebui inclus în lista celor 5 pe care știința inițial le-a identificat! :) 
Pei da, normal că și iubirea e un simț care este inclus într-unul din cele 5 simțuri identificate științific. 
Cred că cel mai intens simț, care bucură, care doare, care ucide, care distruge suflete, sau le îmbată de fericire, care înebunește sau te înebunește sau care te scot efectiv din realitate. Din cei care citesc, cu siguranță că nu vă sunt străine aceste stări. Eu una le-am trăit pe toate la intensitate minimă și maximă, iar acum cred că încerc starea de ieșire din realitate. 

E comică și relativ nouă pentru mine starea de ”a te plictisi” și uite așa apuci să porți discuții pe teme științifice pe tema realității cu tanti Leana din Țigănași sau Viorica de la Grajduri. Atenție aici intră și dragostea!  Dar nu mai vreau să disec azi acest subiect, căci îmi dau seama uneori că doar teoria e de mine, la practică nu mă pricep deloc, sau mă pricep dar nu pot/știu să fac față și frustrările mele mă țin departe de oamenii care mă iubesc și pe care îi iubesc! ....

Iubiți-vă frumos, Miha!