Mi se spune adesea ca sunt naiva. Ca gresesc atunci cand cred prea
mult in oameni si ca gresesc deschizandu-mi sufletul oricui, riscand ca
oamenii sa ma dezamageasca.
Este adevarat ca am cunoscut si gustul
amar al dezamagirilor, dar ar trebui, oare, sa las niste intamplari
nefericite sa ma descurajeze atat de mult, incat sa ma determine sa ma
izolez de lume, sa nu mai cred in nimeni si sa privesc cu suspiciune
orice apropiere si orice intentie buna? Ar trebui ca teama de esec sa ma
determine sa imi reprim sentimentele si nevoia de a fi aproape de
oameni? Ar trebui ca din cauza unor oameni care au fost incapabili sa ma
iubeasca, sa vad in fiecare om un posibil cotropitor de suflete?
Stiu
ca atunci cand primesti in suflet pe oricine te supui anumitor risuri,
fiindca nu oricine este menit sa te iubeasca si fiindca unii oameni sunt
doar trecatori prin viata noastra, poposind numai pentru a-si indeplini
niste scopuri...dar cum poti sti ce rol are fiecare om, cum il poti
cunoaste, daca nu ii dai sansa sa se apropie, daca nu ii acorzi macar
acea minima incredere pe care o merita?
Nu regret niciuna dintre
naivitatile mele, fiindca ar fi atat de trist sa regret ca am iubit! Nu
pot relationa fara iubire si de aceea am iubit toti oamenii care mi-au
poposit in suflet...
Naiva sau nu, imi voi deschide portile
sufletului tuturor celor care vor dori sa ma cunoasca, fie ca vor poposi
pentru o scurta perioada de timp, fie ca doar vor avea nevoie de mine
pentru a-si indeplini un tel, fie ca vor dori sa imi locuiasca sufletul
pentru totdeauna...
Faptul ca iubesti nu iti ofera certitudinea ca
vei primi aceeasi iubire inapoi. Dar esti dator sa incerci. Iar daca
povestea s-a terminat altfel decat te-ai fi asteptat, nu ai pierdut
nimic. Iubind nu pierdem. Iubind traim, invatam, devenim mai buni, mai
puternici, ma umani, mai frumosi...
Barbatul perfect?
Nu trebuie sa fie bogat decat sufleteste....si nu trebuie sa aiba o frumusete de star, cu abdomen cu patratele si par bogat....Si nu, nu trebuie sa vina cu o viata perfecta la pachet....
Barbatul perfect este acela care iti ofera siguranta iubirii. Si care te determina sa il vezi cel mai frumos si sa fii cea mai frumoasa. Este omul care te face sa razi si in bratele caruia gasesti tot ce iti doresti. Este omul langa care poti creste si impreuna cu care poti construi.
Este omul langa care te vezi incaruntind...
M-as marita cu cel mai urat si mai sarac barbat daca as sti ca la batranete as putea avea momente ca in poza aceasta....
Azi ma voi ierta si imi voi elibera sufletul de regrete.
Ma voi ierta, fiindca am obosit sa ma condamn atat de mult si de aspre pentru tot ceea ce am facut si pentru tot ceea ce nu am facut. Am fost cel mai dur judecator al meu, si am devenit propriul meu calau.
Ma voi ierta ca am invadat viata unora care m-au primit, apoi mi-au inchis usile in fata
Ma voi ierta pentru lacrimi planse in zadar si nemeritat
Ma voi ierta pentru toate vorbele pe care le-am spus in graba si sub impulsul nervilor si a durerii, dar si pentru tot ceea ce nu am spus atunci cand trebuia
Ma voi ierta pentru toata nefericirea mea si prntru toata nefericirea altora, de care am fost responsabila
Ma voi ierta pentru ca m-am irosit incercand sa fiu cine au vrut altii si uitand sa fiu cine imi doream eu
Ma voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reusit sa le respect
Ma voi ierta pentru ca mi-am ignorat inima si am ales rational, ca am abandonat drumuri pe care as fi putut sa alerg si am ales drumuri pe care m-am tarat
Ma voi ierta pentru ca m-am trezit de multe ori in fata unor usi inchise, dar m-am incapatanat sa astept in fata lor, irosindu-ma
Ma voi ierta pentru ca nu am stiut sa pretuiesc anumiti oameni asa cum ar fi meritat si ca am alungat de langa mine suflete care m-au iubit
Ma voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renuntarile, pentru teama, pentru lasitate, pentru toate neputintele mele
Ma voi ierta pentru ca am fost superficiala, pentru ca m-am amagit si m-am multumit sa traiesc jumatati de masura...
Ma voi ierta pentru tot ce am fost si nu ar fi trebuit sa fiu, pentru tot ce nu am fost, desi as fi putut sa fiu...
Multe persoane din anturajul meu traiesc cu convingerea ca ma cunosc. Faptul ca nu le-am contrazis caud au emis pareri si judecati de valoare asupra mea, le-a intarit convingerea ca ei detin adevarul.
Am lasat lumea sa ma creada naiva, rea, ignoranta, egoista, machiavelica, aroganta, ironica.....si oricum m-au perceput pe moment. Nu am tras pe nimeni de maneca incercand sa ma justfic sau sa schimb pareri.
Nu m-a preocupat niciodata reputatia. Cu atat mai mult cu cat mi s-a dovedit de nenumarate ori ca oricat de bun si de corect ai fi, tot se va gasi cineva care sa nu te placa. Tot se va gasi cineva care sa iti inventeze defecte, care sa iti puna in spate lucruri care nu te reprezinta, care vor dori sa iti strice imaginea si va incerca sa te denigreze.
Am auzit tot felul de pareri eronate despre mine, mai ales de la cei care se cred pseudopsihologi. Sunt persoane care desi stau zi de zi pe langa mine nu sunt capabile sa ma cunoasca. Au limitele lor si din pacate nu le pot depasi.
Mi-au pus o eticheta dupa o prima impresie, sau poate dupa vreun zvon auzit si gata.
Uneori imi vine sa dezlipesc toate etichetele lipite de altii pe mine...dar realizez ca nu merita sa imi consum energia....Stiu ca ar fi in zadar. Pentru ca cei ce au sufletele incarcate nu au cum sa il vada pe al meu curat.
Oamenii ma judeca dupa valorile lor. Unii ma judeca dupa prejudecati proprii si prea putini ma judeca dupa calitatile mele obiective. Altii au spirit politienesc si sunt suspiciosi, ceea ce le alimenteaza paranoia si-i indeparteaza mult de realitate. Altii sunt influentabili si incapabili sa ma vada cu ochii lor, de aceea au nevoie de descrieri facute de alte persoane.
Dar in final nimeni nu ma cunoaste cu adevarat.
Nimeni nu stie ce ascund in sufletul meu, pentru ca arat doar atat cat vreau din mine. Nimeni nu stie ca atunci cand zambesc si par fericita, pot trece prin cele mai grele momente ale vietii mele.
Nimeni nu stie cat sunt de sensibila, dar nici cat pot fi de puternica.
Nimeni nu stie cat snt de buna, nici cat pot fi de rea.
Nimeni nu stie ce am sau ce-mi lipseste. Pentru ca nu m-am laudat, nici nu m-am plans.
Nimeni nu stie cat stiu si cat pot. Pentru ca spun mai putin decat stiu. si gandesc mai mult decat arat. Arata atat cat poate vedea si suporta fiecare om, in functie de limitele sale.
Nu ma mai stradui sa contrazic pareri despre mine. Ba chiar am sa tratez cu umor oamenii care ma eticheteaza gresit. Este amuzant sa surprinzi pe cineva in mod placut, atunci cand descopera ca s-au inselat in privinta ta!
Ma cunosti? Mai gandeste-te! :)
Barbatul ideal?
Este acela care nu trebuie sa faca eforturi pentru a te iubi...si daca le face niciodata nu ti le reproseza.
Acela pentru care fericirea ta este un fel al lui de a fi....si care nu ar suporta o clipa sa te stie trista.
Acela pe care nu trebuie sa te temi ca il vei pierde, pentru ca el stie ca il iubesti si are incredere in `inimioara ta`
Acela care te determina sa te grabesti acasa ...Acela langa care orice loc de pe pamant, ti se pare un loc de paradis.
Acela care stie cine esti si cum esti....Acela care ti intelege momentele de furie, si nu pune mai mult pret pe vorbe decat simtiri si lacrimi...
Acela care intelege tristetea din spatele zambetului tau, furia din spatele cuvintelor tale si fericirea din spatele lacrimilor tale.
Acela caruia nu trebuie sa i te explici si in fata caruia nu trebuie sa te justifici cu lacrimi si juraminti pentru a crede in inima si dragostea ta
Acela care te face sa razi in hohote si sa plangi de fericire....acela cu care poti plange la unison
Acela care nu poate lipsi din gandurile tale nici o clipa, daramite din viata ta...
Acela care cu o simpla privire iti transmite admiratia si iubirea lui
Acela care lupta atunci cand este greu...care nu ti intoarce spatele si care se aliniaza alaturi de tine spre infruntarea tuturor
Acela care nu tine cont de ce zice lumea, de rate, de societate...ci doar de simturi, de implinire, de dragoste
Acela langa care nu te simti saraca, nici macar atunci cand ai doar o bucatica amarata de paine....
Acela langa care o bucatica amarata de paine ti se pare cea mai dulce
Acela care nu te lasa sa te simti singura, nici macar atunci cand se afla la mii de km distanta.
Acela care te pune pe primul loc, dar care te determina sa ii cedezi lui primul loc.
Acela care nu revendica sentimente si drepturi
Acela care nu te abandoneaza dupa o saptamana chinuitoare
Acela cu care faci dragoste cateva minute, dar simti extazul mult timp dupa aceea
Acela care cu o simpla imbratisare iti alunga toate grijile lumesti
Acela cu care desi ai impartit si clipe grele, tu ai doar amintiri frumoase...
Ce inseamna, de fapt, iubirea? Oameni perfecti? O viata perfecta impreuna? Nicidecum....
Iubirea este tocmai o legatura perfecta intre oameni imprefecti....
Este tocmai o viata imperfecta, dar traita din plin impreuna.
Este despre daruire, despre incercari, despre amaraciuni, greseli si iertari.
Este despre sacrificii, despre asteptari si despre renuntari la vise....
Este despre doua inimi care tresar la aceleasi emotii, despre ochii care plang aceleasi dureri, despre zambete care se intalnesc si se recunosc,...pentru ca acele zambete se iubesc.
Este despre amintiri frumoase, adunate....
Iubirea este o poveste frumoasa, cu momente fericite dar si cu momente de adanca tristete, cu momente de rataciri dar si de regasiri minunate...
Este un drum lung si plin de neprevazut, pe care doi oameni care se iubesc merg alaturi, cunoscandu-se, ajutandu-se, iubindu-se....
Nimeni nu stie cate lacrimi se pot ascunde dupa un zambet senin si cald, pentru ca nimeni nu stie ca de multe ori ai nevoie de o masca fericita pentru a indrazni sa infrunti lumea
Nimeni nu-ti cunoaste suferinta si nimeni nu are cum sa ti-o inteleaga cu adevarat, pentru ca nimeni nu traieste in locul tau
Nimeni nu stie ce incarcatura grea poarta sufletul tau si de aceea orice nimeni te va impovara fara mila cu greutati nemeritate
Nimeni nu stie ca adormi noptile chinuit de framantari si ca ziua nu-i decat o prelungire a cosmarurilor de peste noapte
Nimeni nu se bucura pentru fericirea ta asa cum te-ai astepta, de aceea este mai bine sa iti imparti fericirea cu cine nimeni nu stie, pentru ca tot un alt nimeni te va invidia
Nimeni nu stie ca iti trebuie foarte putin ca sa fii fericit, pentru ca orice nimeni traieste cu impresia ca ai aceleasi asteptari si aceleasi valori ca si el
Nimeni nu isi poate da cu parerea despre tine, pentru ca nimeni nu te cunoaste cu adevarat si totusi orice nimeni traieste cu impresia ca stie destul despre tine incat sa iti judece alegerile si ratiunile inimii
Nimeni nu stie ca tu pentru cineva si cineva pentru tine, inseamna totul, pentru ca unii stiu doar cum e sa fii nimeni
Nimeni nu stie ca intre cat de mult poti si cat de mult vrei sa arati, este o mare diferenta
Nimeni nu stie ce vrei tu de la tine si nici ca ambitiile tale sunt diferite de ale altora
Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretentia ca tu sa pui nevoile sale pe primul loc
Nimeni nu stie ca doar un suflet curat te poate vedea curat, pentru ca aceia care au noroi in suflete n-au cum sa vada limpede
Nimeni nu stie ca uneori esti inconjurat de multi prieteni, dar ca nimeni de acolo nu iti este prieten
Nimeni nu stie ca existi, decat daca provoci sau iesi in evidenta cu ceva...pentru ca atunci cand vei gresi, o lume intreaga va fi cu ochii pe tine si te va arata cu degetul
Nimeni nu este perfect, dar orice nimeni traieste cu impresia asta
Nimeni nu stie ca pentru a-ti arata sinceritatea sufletului ai nevoie tot de un suflet sincer, de aceea te va acuza de nesinceritate atunci cand iti vei proteja secretele si fragilitatea sufleteasca
Nimeni nu stie cat si cum iubesti, pentru ca nici o iubire nu seamana una cu cealalta si pentru ca nu orice nimeni este capabil sa iubeasca
Nimeni nu iti intelege nevoia de afectiune si dorul de cineva, asa cum nu iti intelege nici nevoia de singuratate si de izolare
Nimeni nu stie ca nu astepti nimic de la nimeni, dar ca totusi ai fi atat de fericit sa primesti macar putin din ceea ce meriti
Nimeni nu stie ca, desi prabusit la pamant, te poti ridica fara nici un ajutor, pentru ca nimeni nu va sari sa te ajute fara sa ceri, iar alti nimeni se vor bucura vazandu-te jos
Nimeni nu stie ca de multe ori o simpla privire iti poate ucide increderea, ca o mangaiere poate durea mai tare decat o lovitura, ca niste simple cuvinte iti pot distruge iubirea, iar indiferenta iti raneste sufletul ireparabil
Nimeni nu stie cat ai insemnat si cat insemni pentru mine, pentru ca nimeni nu a stiu vreodata ca existi, intiparit in sufletul meu atat de adanc...nici macar tu
www.irinab.com
Iubiti-va frumos! Miha
Nimeni Nimeni
nu știe câte lacrimi se pot ascunde după un zâmbet senin și cald,
pentru că nimeni nu știe că de multe ori ai nevoie de o mască fericită
pentru a îndrăzni să înfrunți lumea. Nimeni nu-ți cunoaște suferința și nimeni nu are cum să ți-o înțeleagă cu adevărat, pentru că nimeni nu trăiește în locul tău. Nimeni
nu știe ce încărcătură grea poartă sufletul tău și de aceea orice
nimeni te va împovăra fără milă cu greutăți nemeritate. Nimeni nu știe că adormi nopțile chinuit de frământări și că ziua nu-i decât o prelungire a coșmarurilor de peste noapte. Nimeni
nu se bucură pentru fericirea ta așa cum te-ai aștepta, de aceea este
mai bine să îți împarți fericirea cu cine nimeni nu știe, pentru că tot
un alt nimeni te va invidia. Nimeni
nu știe că îți trebuie foarte puțin ca să fii fericit, pentru că orice
nimeni trăiește cu impresia că ai aceleași așteptări și aceleași valori
ca și el. Nimeni
nu își poate da cu părerea despre tine, pentru că nimeni nu te cunoaște
cu adevărat și totuși orice nimeni trăiește cu impresia că știe destul
despre tine încât să îți judece alegerile și rațiunile inimii . Nimeni nu știe că tu pentru cineva anume insemni totul, pentru că unii știu doar cum e să fii nimeni. Nimeni nu știe că între cât de mult poți și cât de mult vrei să arăți, este o mare diferență. Nimeni nu știe ce vrei tu de la tine și nici că ambițiile tale sunt diferite de ale altora. Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretenția ca tu să pui nevoile sale pe primul loc. Nimeni nu știe că doar un suflet curat te poate vedea curat, pentru că aceia care au noroi în suflete n-au cum să vadă limpede. Nimeni nu știe că uneori ești înconjurat de mulți prieteni, dar că nimeni de acolo nu îți este prieten. Nimeni
nu știe că exiști, decât dacă provoci sau dacă ieși în evidență cu
ceva... pentru că atunci când vei face o faptă bună nimeni nu va
observa, dar când vei greși, o lume întreagă va fi cu ochii pe tine și
te va arăta cu degetul. Nimeni nu este perfect, dar orice nimeni trăiește cu impresia că este perfect. Nimeni
nu știe că pentru a-ți arăta sinceritatea sufletului ai nevoie tot de
un suflet sincer, de aceea te va acuza de nesinceritate atunci când îți
vei proteja secretele și fragilitatea sufletească. Nimeni
nu știe cât și cum iubești, pentru că nicio iubire nu seamănă una cu
cealaltă și pentru că nu orice nimeni este capabil să iubească. Nimeni
nu îți înțelege nevoia de afecțiune și dorul de cineva, așa cum nu îți
înțelege nici nevoia de singurătate și de izolare. Nimeni nu știe că nu aștepți nimic de la nimeni, dar că totuși ai fi atât de fericit să primești măcar puțin din ceea ce meriți. Nimeni
nu știe că, deși păbușit la pământ, te poți ridica fără niciun ajutor,
pentru că nimeni nu va sări să te ajute fără să ceri, iar alți nimeni se
vor bucura văzându-te jos. Nimeni
nu știe că de multe ori o simplă privire îți poate ucide încrederea, că
o mângâiere poate durea mai tare decât o lovitură, că niște simple
cuvinte îți pot distruge iubirea, iar indiferența îți rănește sufletul,
ireparabil... - See more at: http://www.irinab.com/2011/01/nimeni.html#sthash.dfYus7xx.dpuf
Nimeni
nu știe câte lacrimi se pot ascunde după un zâmbet senin și cald,
pentru că nimeni nu știe că de multe ori ai nevoie de o mască fericită
pentru a îndrăzni să înfrunți lumea. Nimeni nu-ți cunoaște suferința și nimeni nu are cum să ți-o înțeleagă cu adevărat, pentru că nimeni nu trăiește în locul tău. Nimeni
nu știe ce încărcătură grea poartă sufletul tău și de aceea orice
nimeni te va împovăra fără milă cu greutăți nemeritate. Nimeni nu știe că adormi nopțile chinuit de frământări și că ziua nu-i decât o prelungire a coșmarurilor de peste noapte. Nimeni
nu se bucură pentru fericirea ta așa cum te-ai aștepta, de aceea este
mai bine să îți împarți fericirea cu cine nimeni nu știe, pentru că tot
un alt nimeni te va invidia. Nimeni
nu știe că îți trebuie foarte puțin ca să fii fericit, pentru că orice
nimeni trăiește cu impresia că ai aceleași așteptări și aceleași valori
ca și el. Nimeni
nu își poate da cu părerea despre tine, pentru că nimeni nu te cunoaște
cu adevărat și totuși orice nimeni trăiește cu impresia că știe destul
despre tine încât să îți judece alegerile și rațiunile inimii . Nimeni nu știe că tu pentru cineva anume insemni totul, pentru că unii știu doar cum e să fii nimeni. Nimeni nu știe că între cât de mult poți și cât de mult vrei să arăți, este o mare diferență. Nimeni nu știe ce vrei tu de la tine și nici că ambițiile tale sunt diferite de ale altora. Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretenția ca tu să pui nevoile sale pe primul loc. Nimeni nu știe că doar un suflet curat te poate vedea curat, pentru că aceia care au noroi în suflete n-au cum să vadă limpede. Nimeni nu știe că uneori ești înconjurat de mulți prieteni, dar că nimeni de acolo nu îți este prieten. Nimeni
nu știe că exiști, decât dacă provoci sau dacă ieși în evidență cu
ceva... pentru că atunci când vei face o faptă bună nimeni nu va
observa, dar când vei greși, o lume întreagă va fi cu ochii pe tine și
te va arăta cu degetul. Nimeni nu este perfect, dar orice nimeni trăiește cu impresia că este perfect. Nimeni
nu știe că pentru a-ți arăta sinceritatea sufletului ai nevoie tot de
un suflet sincer, de aceea te va acuza de nesinceritate atunci când îți
vei proteja secretele și fragilitatea sufletească. Nimeni
nu știe cât și cum iubești, pentru că nicio iubire nu seamănă una cu
cealaltă și pentru că nu orice nimeni este capabil să iubească. Nimeni
nu îți înțelege nevoia de afecțiune și dorul de cineva, așa cum nu îți
înțelege nici nevoia de singurătate și de izolare. Nimeni nu știe că nu aștepți nimic de la nimeni, dar că totuși ai fi atât de fericit să primești măcar puțin din ceea ce meriți. Nimeni
nu știe că, deși păbușit la pământ, te poți ridica fără niciun ajutor,
pentru că nimeni nu va sări să te ajute fără să ceri, iar alți nimeni se
vor bucura văzându-te jos. Nimeni
nu știe că de multe ori o simplă privire îți poate ucide încrederea, că
o mângâiere poate durea mai tare decât o lovitură, că niște simple
cuvinte îți pot distruge iubirea, iar indiferența îți rănește sufletul,
ireparabil... - See more at: http://www.irinab.com/2011/01/nimeni.html#sthash.dfYus7xx.dpuf
To love is to suffer. To avoid suffering one must not love. But then
one suffers from not loving. Therefore, to love is to suffer; not to
love is to suffer; to suffer is to suffer. To be happy is to love. To be
happy, then, is to suffer, but suffering makes one unhappy. Therefore,
to be happy one must love or love to suffer or suffer from too much
happiness...
andI sufferagainand again...and I needto stop this...but I wantto sufferformy love...
De la ruga intru iubire de anul trecut...prin care cu disperare ii cerem lui Dumnezeu sa-mi dea ....sa-mi dea si doar sa-mi dea....un om... ~Doamne
îmi doresc aşa de mult un om, cu care să mă înţeleg bine, căruia să-i
pot spune orice; îmi doresc tare mult un om, care să mă iubească şi pe
care să-l iubesc! Fă, să întâlnesc pe cineva, cu care să mă potrivesc,
care să nu se joace cu sentimentele, cu care să împart viaţa, câte zile
am de trăit. Vreau mult de tot să iubesc, să fac pe cineva fericit!
Veghează asupra mea, Doamne! Dă-mi tăria şi trăinicia iubirii tale, cu
care tu iubeşti şi ocroteşte-mă de-acum până în veşnicia fericită!~
....asa cum mi-a dat, asa mi-a si luat...doar sa gusti Mihaela cate putin din puterea si slava Mea...si sa vezi ca de cele mai multe ori nu ceea ce ceri de la Dumnezeu iti este de trebuinta...ci ceea ce El considera ca meriti....si probabil ca n-am meritat....mi-a luat...dar cum ar putea Dumnezeu sa-mi dea ceva doar intr-amagire?...cum ar putea sa-mi dea ceva ce nici nu poate fi al meu?....oare mi-a dat El sau am luat eu cu forta?.... ......acum ti-as cere Doamne....sa-i dai pace si liniste inimii mele....dar mi-e frica sa nu ma amagesc iarasi...sa-mi dai si iar sa-mi iei.....
~DOAMNE, da-mi PUTEREA de a accepta lucrurile pe care nu le pot
schimba,CURAJUL de a schimba lucrurile pe care le pot schimba si
INTELEPCIUNEA de a face diferenta dintre ele~
Speranta e cea care ne aduce in suflete increderea de a continua. Ea ne “sopteste” in momentele de cumpana ca visele noastre se pot transforma in realitate.
O viata fara speranta? inseamna moartea sufletului...putem trai fara suflet? pentru ca sufletul inseamna viata; reformulez, putem trai fara viata?...probabil doar sustinuti de aparate, putem trai si fara viata, dar a trai in coma...sa nu plangi, sa nu te bucuri de caldura unui suflet, de razele soarelui, de picaturile de apa, de fulgii de zapada...probabil vei reusi o perioada de timp, dar asta doar pentru ca te vei hrani cu amintiri, da, ele iti vor potoli foamea si setea, vei trai cat timp ele vor servi drept resurse, dupa insa...
Ce e trupul fara suflet, corpul fara inima, anotimpurile fara primavara, sunt inseparabile, nu pot supravietui...la fel e si viata fara iubire, seaca, goala, un spatiu vid, inchis, fara aer, fara culoare, fara forma; sunt sigura ca ti-e cunoscuta starea, lumea e numai a ta, iti apartine, atingi culmile cele mai inalte, te satura o privire, iti potoleste foamea, setea, iti da puteri nebanuite,apartii cuiva, iar acel cineva iti apartine.
Dumnezeu a creat lumea in sapte zile, dupa care s-a odihnit...greseala noastra e ca intai ne odihnim si abia dupa ne-apucam de construit, ...
Imperfectiunea tine de natura fiintei umane, plecam la drum goi, alegem aceeasi cale, dam de o rascruce, doi introvertiti, doi incapatanati, doua personalitati puternice, nici unul nu cedeaza, si uite-asa unul alege drumul sinuos, plin de obstacole, iar celalalt drumul drept, fara denivelari, aspirand sa ajunga la Mecca.
Surprinzator sau nu, cele doua drumuri se tot intersecteaza, personajele se bantuie unul pe celalat, se impiedica in goana lor, cad,se ridica, pornesc catre cetate. Ce ne asteapta acolo? Habar nu am, ramane de vazut ce se ascunde in spatele zidurilor cetatii, ce stiu sigur este ca amandoi tanjim sa gasim ceva ... categoric drumul catre cetate e lung, intareste caractere, maturizeaza, din pacate epuizeaza sufletul, lasandu-l fara seva, fara vlaga...dar cetatea o sa-l umple de viata si asta e tot ce conteaza...
De ce trebuie sa luptam atat de mult pentru ceea ce ne aduce fericirea? Poate pentru ca trebuie sa invatam sa pretuim ce avem langa noi, sa auzim nu doar sa ascultam, sa vedem nu doar sa privim…e atat de extenuant drumul catre o farama de fericire, dar merita fiecare picatura de sudoare, tocmai pentru ca ne aduce aproape de luminita de la capatul tunelului. Ne aduce aproape, ne bucuram de lumina ceva timp, dupa care nu mai actionam in nici un fel, ne complacem in starea respectiva, incetam lupta…Ciudat e ca, realizezi toate astea dupa ce ai pierdut ceva, pe cineva si realizezi ca nu mai ai ce face pentru a ‘repara’ ; incerci sa ‘lipesti’ bucatetele ramase, dar nu-ti iese nimic, le lipesti total aiurea in disperarea ta de a face totul cum era....
Trebuie sa invatam sa iertam, sa invatam sa avem rabdare, sa-i invatam pe altii sa aiba incredere in fortele proprii, sa lupte, sa nu se dea batuti, sa fie ei insisi, sa nu foloseasca masti, sa nu le fie frica de viata, de intensitatea sentimentelor, sa evite duplicitatea, sa imbratiseze naturaletea, trebuie sa invatam sa iubim, sa-i acceptam pe altii , sa ne acceptam pe noi insine, sa invatam binele si raul…
Oricate relatii am avut, oricat de fericite suntem ceva parca
lipseste….Cautam o uniune in care sa ne abandonam total, sa ne lasam sa
cadem avand increderea ca el ne va prinde, cautam o iubire, cautam o
conectare divina…il cautam pe Dumnezeu si il cautam prin Barbatii din
viata noastra.
Stim cum e sa simti acea conexiune, acel abandon, acel orgasm total
in care te-ai pierdut, acea profunzime plina de liniste. Insa chiar daca
stim cum se simte, chiar daca am avut experiente de scurta durata, nu
stim cum sa ajungem la acea uniune si confundam Conectarea cu
divinitatea cu Dumnezeu cu conectarea cu un barbat.
Putem ajunge la Dumnezeu prin barbatii din viata noastra si iubirea
lor insa ei nu pot sa ne ofere si sa ne astampere acel dor de comuniune
pe care inima noastra il are.
Le punem in carca aceea dorinta a inimii noastre si inconstient il
fortam sa fie, sa ne creeze acel sentiment, cadru, insa ei nu pot. Iar
dezamagirea pe care o simt e uriasa. E usor pentru ei sa cada intr-o
prapastie de dezamagire ca nu pot sa iti ofere acel sentiment de
conectare divin. II fortam sa fie Dumnezeul nostru si ei nu sunt…si
sufera
Nu uitati femei barbatii din viata ta te deschid pentru iubirea,
uniunea cu Dumnezeu. Te deschid sa stralucesti, sa emani iubire. Te
ajuta sa te armonizezi, sa iti gasesti vocea in lume, sa iti exprimi
frumusetea, forta si senzualitatea. Iubirea unui barbat, starea de
extaz pe care o traiesti cu el te deschide spre extazul cu viata, cu
creatorul, cu universul.
Bucura-te de iubirea barbatului tau, lasa-l sa iti deschida inima, sa
te deschida sexual si asa goala stai in liniste cu tine si lasa energia
divina si binecuvantarea sa te patrunda….lasa-te sa traiesti starea de
binecuvantare.
Inima unei femei va dori mereu sa se deschida, sa devina cat mai
vulnerabila, sa se extinda, sa explodeze in ras si plans in acelasi
timp, sa simta ura si iubire in acelasi timp. Un barbat te poate ajuta
sa simti toate astea….dar dupa ce te-ai deschis du-te in cautarea ta
catre divin, catre acea uniune care sa te faca sa te simti completa....
Traim de foarte multe ori cu teama de a pierde. Ne e teama sa nu pierdem ceea ce avem ca bunuri si pozitie (valabil in cazul unora), ne e teama sa pierdem pe cineva la care tinem si care trece intr-o alta forma de existenta (cazul altora), ne e teama sa nu pierdem pe cei care inseamna ”totul” pentru noi sau care fac parte din viata noastra pe moment, ne e teama sa nu pierdem ceea ce am inceput si credem ca urmeaza sa ne aduca fericirea, sa nu pierdem stari, emotii, sentimente, sa nu ne pierdem mintea, sa nu pierdem conexiuni sau capacitati, sa nu ne pierdem reperele fixe ale acestei realitati, sau oportunitati si poate ne e teama de mai mult decat atat.
Si ne este atat de teama incat viata pe care o traim este dublata de teama de a nu pierde. Si tot ceea ce traim, o facem intr-o stare de prizoneriat in care tot ceea ce exista este de fapt doar o forma de atasament. Si orice forma de atasament ne face sa acumulam si sa traim din nou, in ura, disimulata si fata doar de sine, cel putin pentru un timp.
In aceste momente in care teama de pierdere se manifesta acut in noi, exista o cerere din inconstient de a lasa drum liber vietii care exista in noi insine, de a se desfasura fara influenta acestei frici in timp ce din subconstient primim constant raspuns intr-o egala masura despre ceea ce putem pierde daca facem asta. In acest moment constientul devine un teren de zbatere intre viata pe care o avem in noi si care se vrea a fi traita si incapacitatea de a o trai fara scenariile si obisnuintele de la nivel mental in care subzista mereu aceeasi frica de a nu pierde.
*Cat de mult putem sa credem ca in teama de a nu pierde pe cineva sau ceva, ne pierdem si pe noi, putin cate putin?
Conteaza oare pentru noi sa stim asa ceva? Si cat conteaza in acel moment sau in acest moment in care ne temem sa nu pierdem ceea ce ”avem”? Si ce avem de fapt mai presus de o viata care e in noi? Si un potential de a o implini?
Cand panica traieste in noi, noi traim deja ”in alta parte”! Fiinta noastra nu mai e cu sine, nici in noi si nici in viata pe care o avem, ci doar acolo unde este locul ei de drept ”un iad” ”construit” cu buna stiinta.
E sanatos sa ne uitam din cand in cand si in viata noastra si sa luam in ”calcul”si pe cel/ceacare o face sa se intample. Iar cand traim panica de a nu pierde, traim mai mult in ”a avea” si uitam sa mai fim. Iar ”a avea” vine la un moment dat dupa ce am invatat din nou sa fim.
Ajungand sa traim la nivel de constiinta, dintre ”a fi ” si ”a avea” dispare tot ceea ce tine de vre-un scop si ”a avea” este o implinire a ceea ce inseamna ”a fi”.
Sensul este si a fost mereu de la esenta catre forma. De la capacitatea de ”a fi” la materializare, pentru ca in final raspunsul valid pentru cine suntem se intoarce si ramane in continuare tot in esenta si tot in capacitatea de ”a fi”.
Teama de pierdere cu cat este mai acuta ne da semne si de sensul orientarii noastre si de dimeniunea ancorarii noastre intr-o dimeniune al carei rost este sa ne ”sprijine” evlutia cu un context informational si energetic pentru a ajunge fiecare la gradul sau de constienta si de cunoasterea de sine.
Pentru ca de fiecare data cand avem ocazia prin ce traim sa intelegem si sa ramanem fiecare cu un adevar despre viata si despre cine suntem noi. Pentru ca in fiecare experienta, fara a le sorta dupa criterii de importanta, avem alegeri, avem renuntari, avem constientizari, avem raspunsuri, avem implicare, trairi, avem o intelepciune de deprins, construim in plan fizic si in toate planurile fiintei noastre, ne exprimam in fiecare clipa constiinta si avem un potential care se poate implini.
Si doar orientati catre ”a fi” ajungem sa-l implinim. Pentru ca acest potential de evolutie este forta noastra de viata, care ne ghideaza din interior in alegerea celor mai potrivite experiente prin ceea ce dorim,pentru ca noi sa ”avem” din ceea ”ce suntem” tot ceea ce e nevoie pentru a elibera aceasta dimensiune si a continua.
Cand suntem in contact cu teama de a nu pierde avem asadar cateva directii prin intermediul ei, pentru a putea lucra cu noi pentru eliberarea fortei noastre de viata, a capacitatii noastre de a trai - atasamentele pe care le avem, gradul lor de profunzime si orientarea la care ne raportam in acel moment.
In momentele in care teama de pierdere devine acuta, potentialul de evolutie este constrans de un tipar de existenta, care se manifesta si care creeaza rezistente la propria noastra forta de viata care incearca sa isi regaseasca fagasul ei firesc de exprimare.
Cand stopam aceasta exprimare sau o directionam prin vointa sau imaginatie intr-un sens dorit de noi pentru a ne asigura de un viitor sau a indeparta de noi teama de pierdere, ramanem in continuare in efect iar capacitatea de a ne orienta prin comunicarea cu sine catre sensul vietii pe care il avem ca si calauza trece din ce in ce mai mult intr-o stare de pasivitate.
Gandindu-ma la lucrurile materiale insa, ce posedam de fapt? Si ce se manifesta in si prin noi atunci cand ne dorim sa avem ”o lume”? Si cat a mai ramas din noi cand traim blocaje atunci cand pierdem un obiect? Sau o avere?
Ceea ce cream ca forma materiala ramane aici, pana se consuma.Ceea ce luam cu noi este experienta de viata si intelepciunea ei atunci cand le-am creat. In fiecare clipa putem sa trecem in constiinta noastra ”materie vie” sau putem sa ne inchidem constiinta transformand-o intr-un obiect.
Putem face de toate pt ca aceasta evolutie ne apartine si noi suntem cei care hotaram in ce sens decurge aceasta. Si avem in univers atatea mijloace pentru a crea o lume si sa ne bucuram de ceea ce cream dar si aceleasi mijloace le putem folosi pentru a distruge tot.
*Dar daca ne gandim la persoane, la emotii si sentimente, ce posedam aici cand nu stim a mai trai la gandul ca putem pierde? O alta constiinta? Ne apartine ea noua intr-o asa masura incat sa punem stapanire pe mintea si pe viata ei? Pe ceea ce simte, pe ceea ce vrea si pe ceea ce gandeste?
Posesia unei alte fiinte umane este un atasament adanc, care ne implica pana la nivel de suflet inclusiv iar in noi sunt tipare de existenta care justifica extrem de abil acest gen de comportament. Eliberarea unui asemenea atasament este prin ea insasi o poarta catre sine si catre celelalte nivele de dezvoltare ale constiintei noastre.
Avem nevoi si le implinim fiind aici, in aceasta lume, impreuna. Cand in noi exista insa incapacitatea sau neputinta de a iesi din granitele unei nevoi se vede in constiinta si exista o conlucrare atat interioara cat si exterioara cu evenimentul pentru eliberarea lui.
Cat timp propria neputinta de a regasi in noi capacitatea de a trai si implini impreuna cu cel de langa, isi gaseste raspuns in nevoia celui de langa noi de implicare exista oarecare echilibru in atasament. Insa in timp, o relatie de la nevoie la nevoie se transforma. Totul se transforma. Chiar daca pecepem si ne dam seama doar dupa un timp.
Ne mai hranim ”artificial” o vreme insa vine un moment cand de la nivel de sineceva ne cheama catre noi si incepem sa mergem catre asta, eliberandu-ne si sufletul si mintea si eliberand asa si un alt suflet si o alta minte. Pentru ca daca sunt aici, fiecare a venit sa ”creasca” si pot sa creasca impreuna firesc asa cum le e parcursul atata timp cat nu sunt ”legate”.
* Exista sanse sa ne vindecam din timp? Adica inainte ca dezechilibrul din noi sa ne inchida constiinta si sa ajunga si in jur?
Cand teama de a pierde pe celalalt ajunge in panica, nevoia noastra e deja destul de mare, iar celalalt cu greu o mai poate acoperi. Exista insa de fiecare data sanse sa putem face ceva pentru cine suntem noi si pentru viata pe care o traim. In intregul ei si pt intregul fiintei noastre si asa si pt tot ceea ce este in jur.
Pot - putem, incepe prin onestitate, in timp ce asumarea procesului de recuperare si mentinerea lui sunt calitati care dezvolta in timp resurse si valori ce ne permit sa aducem echilibru pentru noi si sa ne asezam din nou parcursul implinirii si a vietii pe care am venit sa o traim.
Toate sunt exprimarea noastra la nivel de sine. Perceptiile pe care la un moment dat le dezvoltam constituie o sursa foarte mare de atasament, sunt trairi personale. sunt deschideri catre o alta dimensiune a noastra si sunt oricum in noi. Ceea ce se schimba in timp este doar forma de manifestare. Ceea ce inseamna ca in noi nivelul respectiv s-a integrat si s-a stabilizat. Toate sunt rodul unei miscari de transformare interioara in sensul purificarii noastre si a unificarii contrariilor pe care le avem.
Facand din perceptii si capacitati un scop al vietii pe care o traim si al evolutiei ne putem prinde noi insine intr-o dimensiune in care insasi perceptia ne devine o stare de blocaj.
Totul este o energie cu multiple potentialitati de manifestare si toate se leaga intre ele.
Deci, in concluzie teama de a pierde ne poate folosi. Oricum exista in noi atata timp cat mai e nevoie sa ne aduca ceva aminte, ca suntem inca vii , pentru spirit si pentru constiinta. Si e bine sa mergem mereu si de fiecare data catre cauza.Sa tinem seama de efcetsi de manifestare dar sa ne indreptam si catre cauza si radacina. Exista multe feluri de a lucra in Univers. Si din ele exista unul pentru fiecare dintre noi, sau poate mai multe pentru fiecare.
E bine de mentionat faptul ca eliberarea de atasament nu inseamna detasare si nici indepartare, sau a nu mai fi prezent aici. Ci adevarata implicare, ce provine din faptul ca ceea ce se elibereaza vine din faptul ca ”am inteles” si asa se produce ceea ce se numeste eliberare mai intai si apoi si integrare, in acest fel mentinandu-se valid sensul de a „fi prezent aici”.
Putem folosi mijloacele acestei lumi sa cream un mediu pentru noi si pentru ce avem de implinit aici asa cum credem. Atata timp cat prina asta nu fortam pe nimeni si cat nu ne vindem, cat nu controlam o evolutie, nu proiectam noi insine o viata care nu ne apartine si plecam catre a trai, gandindu-ne ca totul este o experienta de viata prin care plecand de la ”ce este” si intaotdeauna de la atat cat este, putem ajunge si la cine suntem si la cum sa ”il” traim. Si avem cale libera in care armonia de sine poate aduce abundenta. Pentru ca prin abundenta pe care o traim atunci, nu se mai pierde nimeni. Iar ce inseamna asta e un raspuns pentru fiecare dintre noi sa il traim
Acum si in fiecare clipa!
