Amorul nostru a rămas închis
În lacrimi ofilite şi suspine…
Îl auzeam în focul ce s-a stins
Îndurerat de dorul după tine;
Şi ȋl simţeam ȋn primavara ce s-a scurs
Prin inima-mi rănită, -ntunecată,
În amintirea trist-a unui vis
Ce nu şi-a atins trupul niciodată.
Sărutul ne-a fost smuls de timp, ciobit
De suferinţă, patimi şi minciună…
Nu am ştiut să fim mereu copii,
Nu am ştiut să plângem împreună!
Acum e prea târziu viaţă să dăm
Iubirii vechi din lacrimile moarte,
Căci am greşit murind de-atâtea ori
Sub masca unor zâmbete deşarte.
O.P. - Iubiti-va frumos, Miha!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu