Dragoste sau dependenta?

Iubesc  sau sunt dependenta de obiectul iubirii mele? Setea mea de împlinire nu este niciunde mai puternică decât în viaţa romantică. Tot ceea ce îmi doresc în viaţă este iubire. Prea mult am fost forţată să împart patul cu cineva care nu-mi înţelege sufletul. Raţiune sau abandonare într-un fatalism inerent al romantismului? De unde apare iubirea şi în ce fel reuşeşte ea să-mi satisfacă nevoile fără a mă lăsa pradă dependenţei emoţionale, a pierderii absolute de sine? Cum să iubesc astfel încât să nu asociez sentimentul de iubire cu suferinţa? Pe cine iubesc? Ce văd la el? Ce fac dacă sentimentul dispare? La ce transformări mă supune apariţia acestor senzaţii care indică ceea ce limbajul exprimă ca ar fi dragoste? Mi-am pus o mulţime de întrebări , multe variante de răspunsuri, multe experienţe , poate pentru mine vindecătoare, poate pentru tine în curs. Orice etapă din viaţă , orice experienţă are după părerea mea învăţăminte pe care când se trage cortina e bine să le notăm undeva în mintea noastră, în raţiunea noastră, ea fiind singura pe care o putem controla.
Deşi învăţămintele iubirii ar putea fi atribuite inimii, educarea nu ajunge decât la nivelul raţiunii. De cate ori s-a   s-a întâmplat să iubesti şi apoi când totul s-a terminat să asociezi dragostea cu suferinţa, de câte ori ţi s-a întâmplat să îl cataloghezi pe cel care nu-ţi mai dat iubire la un moment dat drept fiind el cel rău, el imoral, el insensibil pentru ca nu mai poate să-ţi ofere ce ţi-a oferit cândva? De câte ori te-ai îndrăgostit cu adevărat de El real şi nu de imaginea ideală a bărbatului care ţi-ai dori să apară în viaţă ca urmare a nevoilor tale? Ne îndrăgostim sperând că nu vom găsi în celălalt ceea ce ştim că se află în noi. De multe ori când am iubit am spus el e dragostea vieţii mele dar astăzi am în faţă o afirmaţie care pune la îndoială toate credinţele de acum şi încep să conştientizez ce altă data am fost oarbă să văd. \'\'Pana nu ai murit ( iar atunci devine o imposibilitate practică) este dificil să spui ca cineva e iubirea vieţii tale\'\' Pe drumul vieţii sunt presărate o mulţime de oportunităţi iar ceea ce face diferenţa dintre ele sunt alegerile noastre. Când noi ne îndrăgostim de cineva de fapt reflectăm nevoile noastre asupra persoanei care apare şi dragostea apare că urmare a nevoii disperate de afecţiune sau dragoste, pasiune sau dragoste. E greu să distingi între acestea şi nu am dreptul să dau eu  o definiţie clară pentru că totul depinde de punctul fiecaruia de vedere. Eu poate dau altă valenţa dragostei decât tine. Bun. Mi-am pus aceste întrebări pe parcursul experienţelor şi cu trecerea timpului şi m-au afectat poate fără sa fiu conştientă de ceea ce înseamnă şi căzând în păcatul de a confunda dragostea de multe ori cu imaginaţia. M-am pierdut în fatalismul romantic, am uitat de cine sunt eu, am ignorat raţiunea, am iubit abandonându-mă pe mine şi reinventandu-mă într-un nou concept. Am crezut că el e dragostea vieţii mele, mi-am făcut planuri, am trăit în viitor cu imaginea clară a construirii unui singur individ.
Am idealizat!
 Mi-am trădat autenticitatea!
Mi-am abandonat libertatea!
M-am autosabotat!
Am transformat iubirea în suferinţă!
Am schimbat binele în rău!
Am alterat moralul în imoral!
M-am sinucis!
Am făcut toate aceste greşeli care într-un final m-au condus spre un singur rezultat, cumplitul sentiment de abandon când dragostea mea n-a mai fost împărtăşită, suferinţă, lacrimi, izolare, dezamăgirea, teama şi respingerea de a mai îmbrăţişa acest sentiment vreodată. Acuma ma intreb....Asta este dragoste? Asta vroiam să experimentez?
Ai asociat vreodată sentimentul de dragoste cu suferinţa? Tu pe cine iubeşti? De ce te-ai îndrăgostit de el? Oare unde vreau sa ajung?
Probabil vreau sa inteleg   că lipsa de dragoste, dragostea neîmplinită, sau dragostea pe care de fapt în majoritatea timpului am  asociat-o cu suferinţa nu se bazează pe scuze sau nu este un fruct a soartei hotărâte împotriva mea ci este urmare a alegerii pe care am  făcut-o la început.
Am idealizat:  Deseori când te îndrăgosteşti, când începi acea dragoste imatură în care doar te laşi purtată de val, ai tendinţa de a-ţi idealiza partenerul. Îţi doreşti aşa de mult ca cineva să apară în viaţa ta să-ţi satisfacă setea de dragoste, de afecţiune încât laşi la o parte toate întrebările, toată raţiunea şi tot ce te interesează este că şi el să-ţi răspundă cu aceleaşi sentimente. Începi să îl analizezi, începi să vezi ce-i place iar dorinţa te împinge spre a doua greşeală majoră:
Îţi pierzi autenticitatea: Nu-ţi place ciocolata dar dacă el te întreabă te grăbeşti să spui ca e favorita ta, lui îi plac filmele de acţiune, ţie îţi plac comediille dar renunţi în favoarea lui. Staţi împreună în dormitor şi tu asculţi muzică clasică în timp ce el citeşte reviste de maşini. Dacă îl deranjează te va anunţa şi tu vei opri muzica. Uneori din sentimentul de inferioritate faţă de partenerul tău chiar începi să tranformi întrebările de genul: Cum mi se pare mie rochia mea? În întrebări de genul: \'\'Cum i se pare lui rochia mea\'\'? în loc de \'\'Cum mi se pare mie rochia mea\'\'? ,Ce i-ar face lui plăcere în loc de \'\'Ce mi-ar face mie placere\'\'? ,\'\'Cine sunt eu pentru El\'\'? În loc de;Cine sunt eu\'\'? Pur şi simplu începi să anticipezi tot ce i-ar plăcea lui şi renunţi la tine şi procesul de repetitivitate început se continuă pe toată perioada relaţiei.
Faptul că-l iubeşti şi că devii dependenta de fiecare părticică a corpului şi sufletului lui în fiecare clipă nu-ţi va aduce nimic pozitiv. Ştiu e frumos pentru frumuseţea pe care i-ai atribuit-o tu, prin modul în care te face să te simţi, vezi în el întruchiparea viitorului tău, însă rămâi conştientă că poate într-o zi iubirea unuia dintre voi nu va mai exista, şi e mai greu să te reinventezi după o dezamăgire în care fiecare loc, fiecare obiect, fiecare eveniment îl asociezi cu dragostea ta pierdută. Păstrează-ţi individualitatea! E important să-l iubeşti şi când e lângă tine şi când nu e lângă tine! E important să poţi trăi şi cu el fericită dar să poţi trăi şi cu tine însăţi fericită!
M-am autosabotat. Aşa cum medicul poate detectă simptomele unei boli la fel şi îndrăgostiţii detectează când ceva nu mai e cum era. Apar furii, emoţii negative, pe care e bine să le spui în momentul în care apar, să le accepţi şi să încerci să le rezolvi dacă amândoi încă puteţi oferi iubire celuilat. E atât de simplu şi de inutil să le atribuim celorlaţi defecte, să ne minţim că ei sunt vinovaţi dacă nu ne mai pot satisface o anumită nevoie, să acuzăm şi continuăm fără a conştientiza problema reală şi acceptă adevărul. Am transformat iubirea în suferinţa.Învaţă să te iubeşti pe tine însăţi! Eşti minunată!. Încetează să mai suferi alegând greşit îndrăgostindu-te de un bărbat care nu-ţi poate da ce vrei cu adevărat. Am schimbat binele în rău. Ce faci dacă sentimentul dispare? Ce faci dacă cel căruia i-ai oferit iubire e incapabil să-ţi răspundă într-o zi cu reciprocitatea sentimentelor? El devine persoana rea şi tu persoana bună nu? El devine vinovatul şi tu victima? Confunzi nevoia ta de iubire cu nevoia de a iubi pe cineva anume? De ce îl condamni pe el dacă alegerea a fost a ta? Dacă dragostea ta s-a născut din nevoile tale de iubire. Cât timp a putut sa-ţi ofere a fost bun? Acum e rău? Din păcate  adesea după despărţire, unul din parteneri nu e capabil sa ofere ce oferea fie acuzat, blamat. Conştientizează că nu e vina lui, încearcă să te gândeşti că poate eşti prea specială pentru ca el să te înţeleagă sau poate imaginea pe care tu i-ai atribuit-o lui sau dragostei lui încă de la început nu a fost reală. Mergi mai departe! Aminteşte-ţi: \'\'Pana nu ai murit este dificil să spui era iubirea vieţii tale\'\'.
Am alterat moralul în imoral: Încercăm să devenim înţelepţi în iubire atunci când ne dăm seama că nu ne-am născut ştiind cum să trăim. Îl numim imoral pe cel care nu ne mai oferă dragostea de care avem nevoie, care respinge gesturile noastre de afectiune, atentiile pe care I le oferim zilnic? Oare nu e meritul meu sa fiu iubita si de datoria lui sa ma iubeasca? Raspunsul este nu. Poti sa-l numesti imoral pentru ca ai facut sacrificii pentru el, ca i-ai dat atentie, timp, energie, efort dar relatia a fost reciproca, si tu ai beneficiat de dragoste, atentie, timp in trecut. E alegerea ta daca preferi sa ramai blocata aici, intr-un comun acord de insatisfactie emotionala sau mergi mai departe. M-am sinucis! Mental, fizic, emotional uneori neintelegerea tuturor greselilor de mai sus, te duce la ideea ca nu merita sa mai traiesti in momentul in care conceptul ‘’noi ;; se destrama, in momentul in care unul din parteneri nu mai e capabil sa ofere acelasi sentiment pe care il ofera celalalt. Dependenta inseamna renuntare la sine ,pierderea individualitatii, blocarea catre schimbari si in niciun caz nu se identifica cu o iubire sanatoasa. Dependenta denota o stima de sine scazuta, iubire de sine inexistenta, temeri si duce la alte emotii negative care iti otravesc iubirea. Iubirea dependenta nu este o iubire sanatoasa si acest pattern e necesar sa fie eliminat din mintea ta si pe termen lung va avea efecte negative asupra simtului valorii personale si satisfactiei  emotionale....

....Iubiti-va frumos....cu drag Miha