Cît de departe sunt toate! - selectie din E.C.

Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie sa avem prieteni si aspiratii, sperante si visuri. N-ar fi de-o mie de ori mai preferabila o retragere într-un colt îndepartat de lume, unde nimic din ceea ce alcatuieste zgomotul si complicatiile acestei lumi sa nu mai aiba nici un ecou? Am renunta atunci la cultura si la ambitii, am pierde totul si n-am cîstiga nimic. Dar ce sa cîstigi în lumea aceasta? Sînt unii pentru care orice cîstig n-are nici o importanta, care sînt iremediabil nefericititi si singuri. Sîntem toti atît de închisi unul altuia! si daca am fi atît de deschisi încît sa primim totul de la celalalt sau sa-i citim în suflet pîna în adîncuri, cu cît i-am lumina destinul? Sîntem atît de singuri în viata, încît te întrebi daca singuratatea agoniei nu este un simbol al existentei umane. Este un semn de mare deficienta în vointa de a trai si a muri în societate. Mai pot exista mîngîieri în momentele din urma? De o mie de ori este mai preferabil sa mori undeva singur si parasit, cînd nevazîndu-te nimeni poti sa te stingi fara teatru si poza. Mi-e scîrba de oamenii care în agonie se stapînesc si îsi impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sînt arzatoare decît în singuratate. Toti aceia care se vor înconjurati în agonie de prieteni o fac dintr-o frica si dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale. Ei vor sa-si uite, în momentul capital, de moarte. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu încuie usa ca sa suporte senzatiile acelea nebune cu o luciditate si o teama dincolo de orice limita?

Sîntem atît de separati de toate! si tot ceea ce este nu e inaccesibil? Moartea cea mai adînca si mai organica este moartea din singuratate, cînd însa si lumina este un principiu de moarte. În astfel de momente esti separat de viata, de iubire, de zîmbete, de prieteni si chiar de moarte. si te întrebi, paradoxal, daca mai exista altceva decît neantul lumii si al tau.